Credinta

Vorba rea rănește mai rău ca o săgeată!

 

 

 

 

Vorba rea RĂNEŞTE mai rău ca o săgeată! Sfântul Paisie ne dă un sfat pe care trebuie să-l ţineţi minte! „SĂ NU CREZI TOT CE AUZI!”

Atunci când vorbim de rău, indiferent pe cine sau cu ce scop o facem, pentru că vorba rea are o mie de forme, trebuie să te gândeşti, că atunci, când arunci acele vorbe, ele se duc ca o săgeată, nu ştim unde ajung şi ce se întâmplă. Dar în orice caz, spun Sfinţii Părinţi în Filocalia IV, ca o vorbă răneşte mai urât ca o săgeată! Dacă o sageată lasă o cicatrice, vorba lasă o rană sufletească, o traumă şi o amintire dureroasă, pe care, chiar dacă te lupţi să o ştergi din minte, nu ai să reuşeşti niciodată, ea undeva acolo, rămâne pe softul minţii, şi se tot frământă în mintea ta, iar tu te tot întrebi ce ai făcut să meriţi asta, îţi tot explici..

De aceea, Mântuitorul ne spune că TREBUIE SĂ SCOATEM RĂDĂCINELE PĂCATULUI, nu doar să rupem bălăriile.

Dacă nu l-ai scos din rădacina cât e verde (tânăr) şi nu i-ai smuls sămânţa, nu dispare niciodată, va înflori şi va încolţi mereu! Aşa sunt şi lucrurile în inima omului! Dacă sunt lăsate neelucidate, nerezolvate, vor rămâne veşnic întipărite în mintea ta, iar când îţi va fi mai bine, vor refula, de câte ori vei încerca să te rogi, îţi vei aduce aminte de vecinul, de soacră, de prieteni, de rude.. şi de tot ce ţi-au spus.

„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”(Matei 12:36,37) Mai mult decât atât, nu numai că vom fi judecați de toate ale noastre, dar judecata universală va fi publică, în fața tuturor oamenilor: „nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.”

Parintele Calistrat Chifan 

 




Categorii