Retete de Mancaruri

Vinete umplute la cuptor – astfel de vinete cu siguranță nu ați mai mâncat!

 

 

Vinete umplute la cuptor – astfel de vinete cu siguranță nu ați mai mâncat!

 

Dacă sunteți iubitori de vinete, atunci trebuie să încercați neapărat și această rețetă. Vă prezentăm o rețetă rapidă de vinete umplute cu carne în sos de roșii. Din ingrediente simple, obțineți un fel de mâncare cald delicios, deosebit de aromat și sățios.

Ingrediente:

2 bucăți Vinete
250 g Carne tocată
3 bucăți Căței usturoi
1 bucată Ceapă
3 linguri Ulei rafinat
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat
1/2 linguriță Boia de ardei dulce
1/2 linguriță Condimente pentru carne tocată

pentru Sos

3 linguri Pastă de roșii
130 ml Apă
2 linguri Ulei rafinat
1 linguriță Sare

Mod de preparare:

  1. Înlăturați codița de la vinete și le tăiați în jumătate. Fiecare jumătate de vânătă o tăiați în felii (dar nu până la capăt), dintr-o jumătate de vânătă trebuie să obțineți 3 bucăți tăiate, a câte 6 felii în fiecare bucată. Puneți bucățile de vinete într-un bol cu apă rece și lăsați pentru 10 minute. Apoi le ștergeți cu prosoape de hârtie.
  2. Puneți într-un bol carnea tocată, adăugați ceapa tocată mărunt, usturoiul pisat, uleiul, sarea, piperul negru, boia de ardei dulce, condimentele pentru carne tocată și amestecați bine.
  3. Cu o linguriță puneți amestecul de carne prin feliile de vânătă. Continuați până finisați toate bucățile de vinete și toată carnea. Puteți face toate bucățile de vinete cu carne, (eu câteva bucăți le-am pus la congelat pentru altă dată).
  4. Pregătiți sosul: turnați într-un bol apa, adăugați pasta de roșii, uleiul, sarea și amestecați bine, trebuie să obțineți un sos dens.
  5. Puneți vinetele umplute într-un vas termorezistent cu diametrul (22 cm) și turnați sosul de roșii. Dați tava în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C, pentru 35 de minute.
  6. Savurați cu plăcere!

Pofta buna!

 




Categorii