Torturi

Tort de biscuiți cu mascarpone, cremă de brânză și glazură de ciocolată, ideal pentru zilele când nu vreți să porniți cuptorul

 

 

Tort de biscuiți cu mascarpone, cremă de brânză și glazură de ciocolată, ideal pentru zilele când nu vreți să porniți cuptorul

 

Vreți un desert ideal pentru zilele călduroase de vară, când nu vreți să porniți cuptorul? Atunci, vă recomandăm să încercați această prăjitură cu orez expandat, cremă de brânză și glazură de ciocolată. Prăjitura irezistibilă, cu o textură deosebită, crocantă și cremoasă în același timp, nu conține ingrediente sofisticate. În afară de aceasta, prăjitura se prepară într-un timp record, la rece, fără un efort deosebit. Cu un blat din biscuiți și o cremă fină combinată cu orezul expandat crocant, tortul inedit o să vă placă chiar din prima înghițitură. Nu ne rămâne decât să vă dorim spor la prăjiturit și poftă bună tuturor ce gustă din prăjitură.

Ingrediente:

300 g Biscuiți
150 ml Lapte
  Cremă
200 g Mascarpone
200 g Cremă de brînză
400 ml Frișcă
160 g Ciocolată albă topită
200 g Orez expandat
  Glazură
160 g Ciocolată neagră
80 g Unt topit
50 g Orez expandat

Mod de preparare:

  1. Într-o tavă detașabilă (cu dimensiunea 24 cm x 30 cm) puneți un strat de biscuiți înmuiați în lapte;
  2. Pentru cremă: Mixați 200 g de mascarpone cu 200 g de cremă de brânză. Adăugați în cremă 400 ml de frișcă, mixați crema până devine aerată și vaporoasă și adăugați 160 g de ciocolată albă topită. Mixați crema până ciocolata se încorporează și adăugați în ea 200 g de orez expandat. Transferați crema cu orez expandat peste blatul de biscuiți. Repartizați uniform și nivelați stratul de cremă. Acoperiți crema cu un strat de biscuiți înmuiați în lapte;
  3. Pentru glazură: Topiți în cuptorul cu microunde 160 g de ciocolată neagră cu 80 g de unt. Amestecați glazura până la omogenizare și o turnați peste biscuiți. Repartizați uniform și nivelați stratul de glazură și îl presărați cu 50 g de orez expandat. Puneți tortul în frigider pentru o oră;
  4. Savurați cu plăcere!

 

Pofta buna!

 




Categorii