Torturi

Tort cu jeleu de portocale foarte gustos, usor de facut. Minunat pe masa de sarbatoare

 

 

Tort cu jeleu de portocale foarte gustos, usor de facut. Minunat pe masa de sarbatoare

 

Prin jeleul de portocale, acest tort este potrivit oricarui sezon, aroma specifica aducand aminte de miresmele Craciunului, iar gama coloristica, in nuante solare, facand lumina de afara sa para mai stralucitoare, asemanatoare celei din zilele toride de vara.

 

Ingrediente:

pentru blat:

3 oua
90g zahar
un praf de sare
1 lingurita esenta de vanilie
1 lingura unt topit (10g)
100g faina pentru prajituri (sitata)
20g amidon (sitat)
1/2 lingurita praf de copt

pentru cremă:

250g crema de branza
150g iaurt simplu
100g zahar
1 lingurita esenta de vanilie
1 plic gelatina
200g frisca lichida
1 plic intaritor

Sirop:
300ml suc portocale
60g zahar

Jeleu de portocale:
700ml suc proaspat de portocale
2 plicuri budinca de vanilie
aprox. 100g zahar (in functie de cum sunt portocalele)

 

Mod de preparare:

blat:

Primul se pregateste blatul. Ouale, zaharul si sarea se bat timp de 10 min, primul minut la viteza mica, apoi mare, obtinandu-se o spuma pufoasa. Se adauga vanilia si untul topit (fierbinte).
Separat se cern, apoi se amesteca, faina, amidonul si praful de copt. Tot prin cernere se adauga la compozitia cu oua, amestecand usor cu un tel.
Compozitia obtinuta se rastoarna in tava unsa si tapetata, se bate tava de cateva ori de blatul de lucru (pentru a se sparge bulele de aer din aluat).

Blatul se coace 25-30min, la foc mijlociu, in centrul cuptorului preincalzit.
Cand este gata se lasa 5-10 min in tava, apoi se trece un cutit pe marginile interioare ale inelului tavii pentru a se desprinde blatul si se indeparteaza inelul.
Daca blatul a crescut stramb sau bombat, se taie (cu un cutit zimtat si lung) partea superioara, astfel incat sa se obtina planeitate.

Blatul se lasa sa se raceasca, apoi se asaza pe un platou, iar in jurul sau se asaza inelul formei de tort.

Pentru jeleu si sirop, se storc portocalele si din siropul obtinut se pun 100ml intr-o craticioara mica si, impreuna cu zaharul, se pun la fiert, pana la topirea zaharului.

Siropul obtinut se intinde uniform, pe suprafata blatului.

crema de branza:

Se mixeaza branza, iaurtul, zaharul si esenta de vanilie.
Gelatina se lasa sa se hidrateze in 80-100ml apa rece, timp de 5 min, pana arata asa:

apoi se transfera pe aragaz, la foc mic, unde se amesteca pana la dizolvarea completa a granulelor de gelatina.
Lichidul obtinut se toarna fierbinte, putin cate putin, in compozitia cu branza. Atentie la stropi, compozitia va deveni foarte lichida.
Frisca se bate cateva minute, eventual si cu un plic de intaritor, daca nu se solidifica de la sine, apoi se amesteca in compozitia anterioara.
Crema de branza, astfel obtinuta, se toarna peste blat, se niveleaza si se introduce in frigider.

 

jeleul de portocale:

Praful de budinca se pune intr-un castronel, impreuna cu zaharul si 100ml de suc, unde se amesteca, folosind un tel.

.
Restul sucului de portocale se pune la fiert intr-o craticioara de cel putin 2L.
In momentul in care a inceput sa fiarba, craticioara se ia de pe foc si in ea se adauga compozitia cu praf de budinca, amestecand continuu cu telul.
Craticioara se repune pe foc pentru inca un minut, timp in care compozitia se va intari considerabil, chiar mai tare decat budincile clasice din praf, facute cu lapte.

Craticioara se transfera in chiuveta, in baie de apa rece, unde se lasa pentru a se raci, amestecand continuu, pentru a raci procesul. Odata ajunsa calduta, compozitia se toarna peste crema de branza si se niveleaza.

Tortul se acopera cu folie transparenta si se introduce in frigider, pentru cel putin 6h.

Inainte de a se scoate inelul formei de tort, se trece un cutit pe interiorul acestuia, pentru a se desprinde tortul.

Tortul se decoreaza cu frisca si bucatele de portocala, fruze de menta, dupa inspiratia fiecaruia.

 

Pofta buna!

 

 Sursa




Categorii