Nutriţioniştii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin cca 50% grăsimi, vitamine, microelemente şi mai ales zinc. Ele sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de 3 ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, au rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice şi cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.
Seminţe sunt cea mai hrănitoare parte din dovleac şi conţin mult magneziu. Un studiu realizat de cercetătorii francezi a arătat că bărbaţii cu un nivel ridicat de magneziu prezintă un risc cu 40% mai mic de a muri tineri. Seminţele de dovleac au un efect excelent şi împotriva paraziţilor intestinali. În caz de oxiuri, la copii se dau câte 10‑15 seminţe de dovleac decojite, zilnic, iar adulţii vor lua câte 20‑30 seminţe pe zi. Aceste seminţe trebuie să rămână neapărat cu pieliţa fină şi uscată pe ele şi să se mestece foarte bine. După o oră, se ia o linguriţă de ulei de ricin. Fitoterapia recomandă seminţele de dovleac şi contra teniei. Alături de o dietă severă, se mestecă bine, în 4 porţii, câte 80‑100 de seminţe de dovleac decojite, iar după o oră se ia 1/2 lingură de ulei de ricin. Dacă trebuie, în caz de o primă nereuşită, să se încerce încă o dată aceeaşi cură, pentru că nu apar fenomene secundare dăunătoare organismului.
Sursa: Sanatatea ta natura