Inedit

” Ochii albastrii ca doi astrii! ” Secretul ochilor albaştri

 

 

” Ochii albastrii ca doi astrii ” Secretul ochilor albaştri

 

Secretul ochilor albaştri a fost dezlegat de un grup de cercetători danezi.

Potrivit The Independent”, oamenii de ştiinţă au descoperit că posesorii ochilor albaştri din întreaga lume au o origine comună, cauzată de o mutaţie genetică. Chiar dacă nu se cunoaşte cu precizie momentul când a avut loc această mutaţie, există dovezi potrivit cărora strămoşul oamenilor cu ochi albaştri ar fi trăit, în urmă cu aproape zece mii de ani, în regiunea Marii Negre.

În urma unui studiu bazat pe analiza ADN a unor persoane cu ochi albaştri, specialiştii în genetică culorii ochilor de la Universitatea din Copenhaga au descoperit că peste 99,5 la sută din persoanele cu ochi albaştri, au suferit aceeaşi mutaţie genetică minoră ce a determinat culoarea irisului. Acest lucru indică faptul că mutaţia a avut loc iniţial la o singură persoană, care a devenit strămoşul tuturor persoanelor cu ochi albaştri din lume, se arătă în studiu.

Oamenii de ştiinţă nu pot preciza cu exactitate momentul când a avut loc această mutaţie, dar o dovadă în acest sens sugerează că acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ zece mii de ani, când s-a înregistrat o creştere rapidă a populaţiei în Europa determinată de dezvoltarea agriculturii dinspre Orientul Mijlociu şi migraţia populaţiei din nordul Europei, în perioada Neoliticului. Mutaţiile au avut loc la nivelul genei OCA2 şi au întrerupt procesul de producere a melaninei din iris, determinând astfel schimbarea culorii ochilor în albastru.Posesorii ochilor în culori reci sunt creativi. Energia pe care o emană ajunge pentru realizarea tuturor planurilor şi ideilor, care vor fi susţinute cu succes de oamenii cu ochi în culori calde, oameni care nu au un asemenea potenţial. Energia rămasă peste zi poate fi uşor eliberată într-o discuţie cu un interlocutor cu ochi căprui. Posesorul unor ochi albaştri este atractiv, inteligent, temperamental, comunicativ şi aventuros. Capriciile sunt cel mai mare minus al acestora. Idealuri de frumuseţe conferă atât femeilor, cât şi bărbaţilor cu ochi albaştri un punctaj ridicat, şi un şarm deosebit! Aceste persoane sunt deosebit de romantice si emoţionale.
Nu sunt în general prea sociabile şi le este greu să întreţină relaţii cu cei din jur într-o primă fază. Familia şi dragostea sunt foarte importante pentru ei şi aceste domenii sunt singurele în care nu vor da în niciun caz dovadă de superficialitae.
Le face plăcere să facă surprize plăcute, să ofere lucruri speciale persoanelor care le sunt dragi. Tot timpul sunt alături de tine atunci când lucrurile nu merg prea bine, te sprijină şi au harul de a te determina să râzi cu poftă. Fac orice pentru a le face plăcere persoanelor pe care le iubesc. În situaţii limită se bazează foarte mult pe intuiţie decât pe logică şi sunt mai degrabă impulsive decât cugetate şi analitice.
În urma unor statistici a rezultat că persoanele cu ochi albaştri au relaţii de lunga durată. Au tendinţa de a fi blânzi, frumoşi şi săruta foarte bine.
Dar pe de o parte, pot manipula foarte uşor persoanele din jur, uneori se comportă ca şi cum le ştiu pe toate şi doamne fereşte ca cineva să îi contrazică, deoarece le place ca întotdeauna să aibă dreptate.

Deşi iniţial toţi oamenii au avut ochii căprui, o mutaţie genetică ce a afectat gena OCA2 în cromozomii noştri a dus la blocarea capacităţii de a mai produce ochi căprui, au precizat cercetătorii danezi. Bărbaţii şi femeile cu ochi albaştri au aproape exact aceeaşi succesiune genetică în ceea ce priveşte ADN-ul responsabil de culoarea ochilor. Cu toate acestea, persoanele cu ochi căprui au o cantitate considerabilă a variaţiei individuale în zona ADN-ului. Specialiştii au analizat ADN-ul a aproximativ 800 de persoane cu ochi albaştri, de la scandinavi cu părul blond şi piele deschisă, la persoane cu pielea de culoare mai închisă, care locuiesc în Turcia şi Iordania şi a ajuns la concluzia că toţi, probabil cu o singură excepţie, au acelaşi strămoş. Deocamdată, detaliile privind motivul pentru care ochii albaştri s-au răspândit în rândul populaţiei din nordul Europei şi sudul Rusiei, rămân un mister.

Persoanele cu ochi albaştri sunt atractive, am putea spune chiar adorabile!

 

Sursa: Ingeri printre oameni




Categorii