Salate Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Salata “Ciupercuta” – Bucurati-va oaspetii de Sarbatori cu aceasta salata delicioasa si aspectoasa

 

 

 

Ingrediente:

Pentru salata:

1 ceapa

450 gr ciuperci

3 cartofi mai mari, fierti

3 oua fierte tari

cateva linguri de maioneza

Pentru decor:

1/2 rosie

1 morcov fiert

cateva fire de ceapa verde

cateva masline

 

Mod de preparare:

Caleste ceapa si ciupercile in ulei. Da cartofii pe razatoarea mare. Separa albusurile de galbenusuri si da-le separat pe razatoare. Da pe razatoare si morcovul. “Asambleaza” salata dupa cum urmeaza: cartofi, ciuperci, galbenus si albus. Unge fiecare strat cu maioneza. Decoreaza “palaria” cu morcov, masline, cateva picaturi de maioneza si rosii. Foloseste si firele de ceapa verde.

 

Pofta buna!

 

Superstitii de Craciun

 

Craciunul este o sarbatoare cu multe semnificatii si credinte populare. De aceste zile de iarna sunt legate mai multe superstitii, ajunse pana in timpurile noastre. Pentru a avea noroc tot anul trebuie sa faci macar un cadou in ajunul Craciunului si trebuie sa iti impodobesti casa cu crengute de vasc. Se spune ca oamenii nascuti in ziua de Craciun au o viata plina de noroc, iar pentru a avea sanatate trebuie sa mancam mere in ajunul Craciunului.

Se considera ca aceia care s-au nascut in ziua de Craciun vor avea noroc in viata.

O superstitie populara este legata de vremea din aceasta zi. Astfel, daca in ziua de Craciun ninge, se crede ca in cea de Paste va fi vreme frumoasa. Totodata, daca cerul este senin, anul ce urmeaza va fi unul roditor.

O alta superstitie privitoare la noroc spune ca, daca nu ai impodobit locuinta cu crengute de vasc, vei avea ghinion tot anul.

Noroc vei avea si in cazul in care ai varsat vin pe masa, ai dat de pomana sau ai rasturnat cutia cu chibrituri.

Daca in Ajunul Craciunului nu ai facut un cadou cuiva, nu vei avea un an prosper.

Daca te saruti sub vasc in noaptea de Ajun, vei avea noroc in dragoste, insa, daca eviti acest lucru, vei avea parte de ghinion.

La fel ca in seara de Sfantul Andrei, pentru a alunga farmecele si duhurile rele, se aseaza catei de usturoi pe masa si la ferestre, iar in multe sate romanesti se obisnuieste sa se unga cu usturoi vitele si grajdurile.

In seara de Ajun, unele persoane matura pragul locuintei, pentru a avea noroc in anul ce urmeaza.

In dimineata primei zile de Craciun, se obisnuieste ca oamenii sa se spele pe fata cu apa in care a fost pus un ban de argint. Acest lucru e se face pentru a respinge bolile in anul urmator.

In ziua de Craciun, superstitiile spun ca nu se poarta incaltaminte noua, riscand, altfel, sa se atraga ghinionul.

In aceasta zi, nu se face curatenie si nici nu se arunca gunoiul, considerandu-se ca va fi alungat norocul.

Colindatorii sunt rasplatiti cu colaci de catre femei, pentru ca locuinta sa fie imbelsugata, iar roadele bogate. In acelasi timp, cel ce nu primeste colindatorii si nu ii recompenseaza, nu va avea recolta buna si nici belsug in casa.

O alta superstitie spune ca, daca bradul a luat foc, se anunta ghinion intregul an urmator.

Daca in Ajunul Craciunului mananci mere, atunci vei fi sanatos tot anul.

Lumanarile aprinse in noaptea de Craciun trebuie sa fie lasate sa se stinga singure, pentru a avea un an bun.

 

Craciun fericit!

 

Sursa: Bensan Romania




Categorii