Sarbatoarea Craciunului si a Anului Nou

Ruladă ”De sărbătoare” – un aperitiv perfect pentru cina de Revelion!

 

 

Ruladă ”De sărbătoare” – un aperitiv perfect pentru cina de Revelion!

 

Vă prezentăm o rețetă de ruladă delicioasă din carne de vită. Aceasta se prepară foarte simplu, din cele mai accesibile ingrediente. În rezultat, obțineți un deliciu deosebit de savuros, apetisant și aromat, ce va fi o adevărată vedetă la masa de sărbătoare. Cu umplutură cremoasă și puțin picantă, acesta este un aperitiv ce-i va cuceri pe toți din prima.

Ingrediente:

-1 kg carne de vită

-1 ceapă

-100 ml de vin alb sec

-400 ml suc de roșii

-2 căței de usturoi

-2 ouă

-200 g de cașcaval

-3 linguri de pesmeți (de pâine albă)

-1/2 linguriță de oregano uscate

-1/2 linguriță de busuioc uscat

-1/2 linguriță de pătrunjel uscat

-1/2 linguriță de piper negru măcinat

-1/2 linguriță de sare

 

 Mod de preparare:

1. Curățați și tăiați ceapa jumătăți de rondele, cât mai subțire.

2. Curățați și presați usturoiul (la dorință, îl puteți da prin răzătoarea mică).

3. Într-un bol, amestecați usturoiul cu pesmeții, busuiocul, oregano, pătrunjelul și sarea. Spargeți în bol ouăle și amestecați bine. Adăugați cașcavalul ras și amestecați, până veți obține o masă omogenă.

4. Aranjați carnea pe suprafața de lucru și tăiați-o de-a lungul fibrelor. Nu o tăiați până la sfârșit, deoarece nu aveți nevoie de două bucăți de carne. Obțineți o bucată mare de carne, cu grosimea de 1 cm.

5. Presărați carnea cu sare și piper negru măcinat. Aranjați umplutura și uniformizați-o pe toată suprafața. Păstrați o distanță de aproximativ 2 cm de la o margine. Cu grijă, rulați carnea.

6. Legați rulada cu o ață specială. Astfel, aceasta își va ține bine forma. Aranjați ceapa într-o tigaie. Puneți rulada pe ceapă, cu marginea orientată în jos. Turnați în tigaie sucul de roșii și vinul. Acoperiți tigaia cu folie de aluminiu și dați-o la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C pentru 2 ore.

7. Scoateți rulada din cuptor și lăsați-o să se răcească (nu îndepărtați folia de aluminiu). Când rulada se va răci, îndepărtați folia de aluminiu și ața. Tăiați-o felii, cu grosimea de 1.5-2 cm. Aranjați rulada pe un platou și turnați deasupra sosul în care s-a copt.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul




Categorii