Credinta

Rugăciunea Preasfintei Născătoare și vă veți împlini orice dorință! În fiecare an, pe data de 25 martie întreaga creștinătate sărbătorește Odovania Praznicului Bunei Vestiri

 

 

 

 

În fiecare an, pe data de 25 martie, întreaga creștinătate sărbătorește Odovania Praznicului Bunei Vestiri. În această zi se face dezlegare la ulei, vin și pește iar credincioșii trebuie să citească această rugăciune de 3 ori… Se spune că ajută la împlinirea tuturor dorințelor!

Prima sărbătoare închinată Maicii Domnului

Potrivit istoriei, Buna Vestire este prima sărbătoare închinată Maicii Domnului confirmată în documente. La început, această sărbătoare a fost cinstită pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, iar în unele biserici din apus pe data de 18 decembrie.

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!

”Preacurată Doamnă, Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste daruri, care se cuvin numai ție, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce ești aleasă din toate neamurile, și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.

Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, și ne-am învrednicit Sfântului Lui Trup și Preacuratului Lui Sânge. Pentru aceea fericită ești întru neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii și mai cinstită decât Serafimii fiind.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioara întru tot cântată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbavim de tot sfatul celui înșelător, și de toată primejdia și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până la sfârșit cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosandiți.

Că întru pază și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.”

 

Imagine similară

 

Sursa: Secretele




Categorii