Credinta

Rugăciunea la icoana Maicii Domnului Sporitoarea Grânelor ne aduce pâinea cea de toate zilele! Face minuni pentru credincioșii care i se închină cu evlavie și se roagă înaintea ei

 

 

 

 

Una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din lume, icoana Maicii Domnului Sporitoarea Grânelor, cunoscută mai ales în Rusia, face minuni cu credincioșii care i se închină cu evlavie și se roagă cu lacrimi de pocăință.

 

Lucrarea sfântului Ambrozie de la Optina

Cunoscut drept starețul mângâierii, sfântul Ambrozie de la Optina a lăsat moștenire una dintre cele mai frumoase icoane care s-au zugrăvit vreodată, cea a Maicii Domnului Sporitoarea Grânelor. Despre această minunată icoană se crede că ascultă rugile tuturor credincioșilor pe care îi ajută să primească pâinea cea de toate zilele. Istoria consemnează că prima mare minune a icoanei a avut loc în anul 1891, un an cu recoltate foarte slabe în Rusia, când, în ciuda secetei, lanurile de grâu au rodit într-un mod incredibil.

De atunci, minunile nu încetează să uimească omenirea.
„O! Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână, Împărăteasa cerului și a pământului, Binerânduitoarea a toată casa și familia creștinească, Blagoslovenia celor ce se ostenesc, Bogăția necheltuită a celor nevoiași, Hrănitoarea tuturor orfanilor și văduvelor și a tuturor oamenilor! Hrănitoarea noastră, ceea ce ai născut pe Hrănitorul lumii, și sporitoare a grânelor noastre, tu, Stăpână, trimiți blagoslovenia ta de Maica cetăților și satelor noastre, câmpurilor și țarinilor și fiecărei case ce are nădejde către tine.

Drept aceea cu evlavie și cu inima înfrântă te rugăm cu smerenie: fii nouă păcătoșilor și nevrednicilor robilor tăi, Iconoamă înțeleaptă, bine orânduind viața noastră; iar toată obștea, toată casa și familia păzește-o întru cucernicie și dreaptă slăvire, întru unire de cuget, ascultare și îndestulare. Pe săraci și nevoiași hrănește-i, bătrânețile sprijină-le, pe copii crește-i și pe toți înțelepțește-i să strige fără încetare către Domnul: „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”.

Păzește, Maică Preacurată, pe poporul Tău de toată nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toată întâmplarea cea rea și toată neorânduiala. Mănăstirii noastre (satului nostru), caselor și familiilor și oricărui suflet creștinesc și întregii noastre țări mijlocește pace și mare milă, ca să Te slăvim pe Tine, Preamilostiva noastră Hrănitoare și Îndestulătoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

 

 Sursa




Categorii