Credinta

Rugăciunea care îți păzește familia și alungă relele din viața ta: „Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea …”

 

 

Rugăciunea care îți păzește familia și alungă relele din viața ta: „Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea …”

 

Pentru că orice familie are momentele sale de cumpănă, e nevoie de rugăciune si credință ca să trecem cu bine peste toate greutățile din viața noastră.

Rostește această Rugăciune care îți păzește familia și alungă relele din viața ta:

Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porți pe heruvimi;

Cel ce ești mai presus decât toată începătoria și stăpânirea și puterea și domnia;

Tu, cel mare și înfricoșător peste toți care sunt împrejurul Tău; Cel ce ai așezat cerul deasupra noastră și ai făcut pamantul cu tăria Ta și ai îndreptat lumea cu intelepciunea Ta;

Tu, Doamne, întărirea celor ce-și pun nădejdea în Tine, zidul cel tare al celor ce și-au pus încrederea în Tine,

Depărtează, izgonește și împrăștie toată lucrarea diavolească, toată năvălirea satanei, toată bântuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta și de la cei ce locuiesc în ea, care poartă semnul crucii Tale celei biruitoare și înfricoșătoare împotriva demonilor, și care cheamă numele Tău cel sfânt.

Căci Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea, Stăpânitor tare, Domn al păcii, Tatăl al veacului ce va să fie, și împărăția Ta este împărăția veșnică.

Că a Ta, Unuia, este împărăția și puterea și slava, împreună cu Părintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin!

 

 Sursa




Categorii