Credinta

Rugăciune către Maicuta Domnului care inlătură durerile de orice fel

 

 

Rugăciune către Maicuta Domnului care inlătură durerile de orice fel

 

Rugăciune către Maicuta Domnului care inlătură durerile de orice fel

O, Maica lui Dumnezeu, sufăr. Cât sufăr de mult. Durerea mea tu o ştii. Ea a devenit hrana zilelor şi nopţilor mele.

Ea chinuieşte toată fiinţa mea şi nici somnul nu se mai lipeşte de ochii mei, iar starea de slăbiciune în care mă găsesc, îmi ia puterea de a lupta contra deznădejdei care-mi tulbură duhul şi-mi întristează sufletul.

Dar, cui să cer ajutor? Unde să mă duc să-mi găsesc liniştea, dacă nu la tine, o, Maica lui Dumnezeu, în acest azil totdeauna deschis necăjiţilor, în acest adânc plin de blândeţe şi de mângâiere. Numai în braţele tale de Mamă cerească îndrăznesc să-mi sprijin fruntea mea obosită şi plină de durere şi numai la sânul tău găsesc odihna care m-a părăsit.

O, bună Stăpână, mângâie-mă precum o mamă îşi mângâie copilaşii, şterge cu dulcea ta mână lacrimile ce-mi izvorăsc din durere.

Înţeleg că eu nu pot refuza să beau paharul durerii ce mi se întinde, când tu însăţi ai golit acest pahar pe drumul Golgotei, privind chinurile şi răstignirea Fiului tău.

Ţie, deci, cu toate suferinţele ce mă zdrobesc, îţi strig: da, Maică, şi eu voi suferi fără să deznădăjduiesc, fiindcă şi tu ai suferit la picioarele crucii Fiului tău.

Amin.

 

 Sursa




Categorii