Credinta

Rugăciune către Maica Domnului la vreme de necaz mare! Ia icoana Maicii Domnului aprinde o lumânare și spune așa

 

 

Rugăciune către Maica Domnului la vreme de necaz mare! Ia icoana Maicii Domnului aprinde o lumânare și spune așa

 

Așadar, așază-te în fața unei icoane a Sfintei Fecioare și roagă-te astfel:Rugăciune către Maica Domnului la vreme de necaz„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu „Tatăl nostru”, apoi cu rugăciunea „Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine!

Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos. Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre.

Amin.”

 

 Sursa 




Categorii