Surprindeți-vă musafirii cu o salată originală și delicioasă. Salata “Pepene verde” se prepară foarte simplu din ingrediente accesibile, dar este de mare efect, va arăta elegant pe masa de sărbătoare și va atrage atenția tuturor oaspeților. Toți vor dori să guste din salată și va dispărea prima de pe masă într-un timp record. Salata sub formă de pepene verde este o idee grozavă pentru sărbătorile pentru copii sau atunci când nu vor să mănânce. Salata este ușoară și foarte consistentă în același timp, are un gust delicat și un aspect spectaculos. Nu ratați această rețetă absolut fantastică!
Ingrediente:
– 4 ouă fierte
– 3-4 roșii
– 1 cutie de măsline (fără sâmburi)
– 2 castraveți
– 200 g de file de pui fiert
– 150-200 g de cașcaval tare
– maioneză
– sare după gust
Mod de preparare:
1. Spălați bine fileul, fierbeți-l, lăsați-l să se răcească și tăiați-l cubulețe. Puneți fileul într-un bol.
2. Fierbeți ouăle, curățați-le și dați-le prin răzătoarea mare. Puneți-le într-un bol separat.
3. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică. Puneți-l într-un bol separat.
4. Tăiați măslinele rondele.
5. Puneți deoparte un pic de cașcaval ras și câteva măsline întregi pentru decor.
6. Combinați toate ingredientele tăiate, asezonați-le cu sare și maioneză și amestecați-le bine până la omogenizare.
7. Spălați castraveții și dați-i prin răzătoarea mare (puteți scoate miezul cu semințe, veți folosi castraveții pentru imitarea cojii de pepene verde).
8. Spălați roșiile și tăiați-le cubulețe (scoateți semințele cu o linguriță și scurgeți lichidul. Veți folosi roșiile pentru simularea miezului suculent de pepene verde).
9. Tăiați măslinele sferturi pentru decor.
10. Așezați salata pe o farfurie plată sub formă de o felie de pepene verde.
11. Decorați salata. Distribuiți deasupra roșiile tăiate și cașcavalul ras. Puneți deasupra roșiilor bucățelele de măsline. Așezați lateral castraveții rași, strângându-i cu mâna (puteți adăuga verdeață pentru ca “coaja” să fie mai verde). Trebuie să așezați ingredientele în așa fel, încât să semene cu o felie de pepene verde. Ca să nu se scurgă sucul din roșii și castraveți pe salată, trebuie să scoateți miezul și semințele legumelor.
12. Dați salata la frigider, ca să se îmbibe, apoi serviți-o la masă.
Priviți modul de preparare pas cu pas în videoclipul de mai jos.
Pofta buna!
Sursa: Bucatarul