Desert

Prăjitură cu mere, spumă și nuci! Un desert delicios și ușor de facut

 

 

 

 

Cine iubește prăjiturile cu mere, nu poate rata această delicatesă! Nu vă puteți sătura de această prăjitură!

 

Ingrediente:

– 4 ouă

– 18 linguri zahăr

– 18 linguri ulei

– 18 linguri lapte

– 24 linguri făină

– 1 plic praf de copt

– 1 plic zahăr vanilat

Pentru umplutură:

– 1,5 kg mere

– Zahăr după gust

– Scorțișoară măcinată

– Esență de vanilie

Pentru ornat:

– 300 ml frișcă

– Nuci tăiate

 

Mod de preparare:

Curățăm merele, apoi le dăm pe răzătoare și le stoarcem de zeamă, după care adăugăm după gustul fiecăruia zahăr, scorțișoară și esență de vanilie.

Pregătim aluatul: punem într-un vas ouăle, zahărul, uleiul, și zahărul vanilat, apoi amestecăm cu ajutorul unui mixer. Amestecăm făina cu praful de copt, adăugăm și laptele, lingură cu lingură, apoi amestecăm totul.

Aluatul va fi subțire, dar nu trebuie să vă speriați, pentru că așa trebuie să fie. Jumătate din aluat îl turnăm într-o tavă tapițată cu hârtie de copt și coacem la 180 de grade timp de 10 minute. După asta scoatem tava din cuptor, punem merele rase pe deasupra și acoperim cu cealaltă jumătate de aluat.

Punem din nou la cuptor și mai coacem timp de 30 de minute. După ce s-a copt prăjitura, o lăsăm să se răcească și apoi o tăiem. Batem frișca și peste fiecare bucată de prăjitură punem un pic, după care presărăm cu nuci tăiate.

 

 

Pofta buna!

 

Sursa: Virale.ro




Categorii