Când intrăm în Postul Paștelui ar fi bine să ascultăm de sfaturile Părintelui Arsenie Boca. Există o serie de reguli impuse în Post, de care credincioșii ar trebuie să țină cont.

Postul Paștelui începe de azi, 11 martie și se termină pe 27 aprilie 2019.

Iată mai jos cele 5 sfaturi 5 sfaturi ale lui Arsenie Boca despre Postul Paștelui:

Alimentaţie reţinută

„Postul cu măsură sau mâncarea o dată în zi (a nu se sătura). Mâncarea să fie de un singur fel, din bucate neînsemnate şi care se găsesc fără bătaie de cap şi pe care nu le pofteşte sufletul. Să mănânce în fiecare zi un fel cu înfrânare. Vinul e folositor la bătrâneţe, la neputinţă şi la frig şi atunci puţin. Iar la tinereţe, la căldură şi la sănătate mai bună este apa – dar şi aceasta puţină, căci setea e mai bună decât toate poftele trupeşti”.

”Postul ne ajută să ne întâlnim cu Dumnezeu și de a avea parte de iubirea lui Dumnezeu, de câștigarea Impara­tiei Sale, de a vedea lumina dumnezeiască de care au avut parte mucenicii. De pildă, Sfântul Ștefan care, „fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slavă lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreaptă lui Dumnezeu. Și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreaptă lui Dumnezeu!”

„Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-i trebuia, fiind nepătimaş. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea”.

“Cum să postim? Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi Sfinţii Părinţi. Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patima, şi patima trebuie eliminată. (…) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare trupească pentru soţi”.

„Nu mănânci carne de porc, dar carne de ”om” mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi distrugând cu gândul. Postul nu e, mai ales în creştinism, numai un regim al stomacului”.

 

 Sursă