In Antichitate, erau considerate “plantele vrăjitoarelor” pentru că erau folosite în licori care ucideau pe loc. Măselariţa, cucuta şi mătrăguna sunt ierburi extrem de periculoase, dar care, în cantităţi mici, folosite de industria farmaceutică, ne scapă de dureri.
Măselariţa nu este mâncată pe câmp nici de animale, are un gust şi un miros neplăcut, planta fiind denumită popular şi “Nebunariţa”. Specialiştii spun că este o plantă foarte toxică din cauza conţinutului de hioscină şi hiosciamină.
“În trecut, măselariţa era folosită la ţară în doze foarte mici şi avea proprietăţi anestezice şi antinevralgice. Datorită acestora, combătea durerea de măsele. Având în vedere conţinutul ridicat de substanţe toxice, nu încurajăm folosirea măselariţei fără supraveghere medicală”, spune Cristina Ilie, fitoterapeut.
În Antichitate, planta era folosită de către vrăjitoare în prepararea licorilor care provocau halucinaţii şi senzaţia de zbor. Interesul medicinei pentru măselariţă a determinat cercetarea acestei specii de plantă ca fiind un bun sedativ şi, în acelaşi timp şi calmant, pentru a favoriza somnul. Planta halucinogenă este folosită în doze foarte mici în preparate farmaceutice pentru tratarea reumatismului, bolii Parkinson sau astmului.
“Nu este recomandat să încercaţi acasă niciun tratament cu această planta toxică. Procuraţi-vă preparatele cu măselariţă din farmacii, după recomandarea medicului, şi niciodată nu încercaţi singuri leacuri cu măselariţă găsite în diverse locuri”, avertizează fitoterapeutul Cristina Ilie.
Planta, deosebit de frumoasă, este întâlnită din regiunea de munte până la câmpie şi înfloreşte din iunie şi până în septembrie. Florile sunt galbene cu vinişoare violete. Utilizarea plantei fara sfatul medicului poate determina convulsii, depresie, paralizie şi efecte halucinogene.
Mătrăguna are efect afrodisiac
Mătragună mai este numită popular şi Belladonna, Doamna-codrului, Împărăteasă ori Cireşul-sălbatic. Florile sunt brun-violete sau roşcate, iar fructele sunt nişte bobiţe care conţin multe seminţe, sunt verzi şi spre maturitate ajung negre, lucioase şi foarte suculente. În Evul Mediu, mătraguna era considerată „planta vrajitoarelor”, fiind cunoscută drept plantă otrăvitoare şi pentru că ar conţine elemente toxice ce ar putea face oamenii să zboare.
Se spune că ar fi fost folosită în ritualuri magice, pentru că în Antichitate se credea că are efect afrodisiac, psihoactiv şi era folosită ca aditiv pentru bere, vin de palmier, în tratamentul unor boli cauzate de demoni sau forţele întunericului. Există o lucrare a lui G. Battista della Porta numită “Magiae Naturalis”, în care scrie că o persoană care foloseşte elixirul din aceasta plantă se transformă în pasăre sau alt animal sacru.
Folosite în industria farmaceutică
În scop terapeutic, de la mătragună se folosesc frunzele şi rădăcina, iar preparatele ajută în tratamentul afecţiunilor antispastice, pentru ulcere duodenale şi gastrice, pancreatită, gastrită cronică hiperacidă, colecistită, astm, colită cronică dureroasă. Medicamentele au efect analgezic şi ajută la ameliorarea simptomelor ulcerelor stomacale.
“Tinctura de mătragună este un bun remediu pentru afecţiunile tractului gastro-intestinal. Doza trebuie stabilită întotdeauna de un medic specialist. De altfel, sucul acestei plante a fost folosit în producţia de medicamente oftalmologice. Atropina, numită şi atropa, încă se mai foloseste şi azi. Acest element activ numit atropină a fost descoperit de chimistul Maine în anul 1833.
Ce păţesc persoanele care se intoxică
Faptul că este o plantă otrăvitoare este adevărat, consumul ei in cantitate mare poate da efecte secundare, delir, convulsii, blocaj respirator şi, astfel, cauza moartea. Primul semn de otrăvire sau intoxicaţie cu mătrăgună este o stare de entuziasm, apoi apar dureri de cap, ceea ce indică acţiunea plantei în sfera psihometrică. Persoana intoxicată devine veselă, vorbeşte şi râde mult, apoi aceste simptome se transformă în frenezie, halucinaţii vizuale, coşmaruri, lipsa capacităţii de a mai recunoaşte mediul din jur, pupilele sunt dilatate, ceea ce arată clar otrăvirea.
“Asupra creierului, această plantă are efect de excitare, relaxare şi apoi de slăbiciune. Creierul este afectat, reflexele sunt slăbite şi apoi paralizate. Toate părţile plantei sunt toxice, de aceea trebuie folosită numai la recomandarea medicului”, avertizează Cristina Ilie.
Cucuta poate fi confundată cu pătrunjelul
Cucuta, o altă plantă periculoasă, poate fi uşor confundată cu pătrunjelul, iar fructele ei seamănă cu seminţele de anason. Toată plantă este toxică, inclusiv fructele, seminţele şi florile, dar rădăcina şi frunzele sunt părţile cele mai toxice ale plantei, atingerea sau înghiţirea lichidului care se prelinge din rădăcina plantei cauzează instantaneu atac cerebral şi moartea. Simptomele în caz de intoxicaţii sunt greaţă, vărsăturile, durerile de cap, ameţeli foarte puternice.
Cucuta este folosită în industria farmaceutică şi în cea a medicamentelor. Preparatele din cucută sunt folosite în astm, în cazuri de înţepenire sau de blocare a muşchilor, în tuse convulsivă, spasme esofagiene, biliare, intestinale, uterine şi în tratarea unor forme de cancer, dar în combinaţie cu alte plante medicinale. Toate tratamentele, care se fac cu preparate din cucută, trebuie sa aibă avizul şi prescripţia medicului specialist.
Efect aninevralgic
Plantă ierboasă bienală care creşte în toate regiunile ţării, are un miros neplăcut, semănând cu urina de rozătoare. În scop fitoterapeutic se utilizează fructele şi frunzele. Cucuta are efect antispastic, antinevralgic şi analgezic. Ingerarea din greşeală face prăpăd: senzaţie de arsură în cavitatea bucală şi faringe, diaree, vărsături, vertij, cefalee, dureri de inimă, tulburări de vedere, dilatarea pupilelor, paraplegie, paralizia muşchilor respiratori şi deces prin asfixiere.
