Inedit

Oamenii sensibili sunt îngeri, cu aripi rupte, care zboară doar atunci când sunt iubiți

 

 

 

 

„Oamenii sensibili sunt cei mai autentici și cinstiți oameni pe care îi vei întâlni vreodată. Îți vor spune totul despre ei, dacă au încredere în bunătatea ta.

Cu toate acestea, în momentul în care i-ai trădat, i-ai respins sau i-ai devalorizat, ei devin oameni foarte triști. Din nefericire, vor sfârși din a fi răniți pe termen lung.

Nu vor să rănească alte persoane. Este împotriva naturii lor. Vor să anuleze greșelile pe care le-au făcut.

Viața lor este un val de înălțimi și minime. Ei trăiesc cu vină și durere constantă asupra situațiilor nerezolvate și a neînțelegerilor. Sunt suflete curate, care nu pot să trăiască cu ură.

Acest tip de persoană are nevoie de cea mai mare iubire pe care o poate oferi cineva, deoarece sufletul lor a fost constant zdrobit de alții.

Cu toate acestea, în ciuda greutăților prin care trebuie să treacă, rămân cei mai compasivi oameni.

Ei sunt îngerii cu aripi rupte, care zboară numai atunci când sunt iubiți „.

 

Sursa




Categorii