Remedii naturiste

O zi de curățare a corpului cu mere. Purifică sângele de grăsimi, curăță și regenerează tractul digestiv. Ajuta ficatul si rinichii, arterele înfundate

 

 

O zi de curățare a corpului cu mere. Purifică sângele de grăsimi, curăță și regenerează tractul digestiv. Ajuta ficatul sau rinichii, artere înfundate

 

 

O zi de detoxifere pe săptămână cu MERE. Postul este singura cale prin care sistemul nostru digestiv se poate repauza, pentru a-și reîncărca forțele. Este foarte indicat a se posti o zi pe săptămână. Pentru cei care pot, post negru, iar pentru cei mai puțin vrednici din punct de vedere fizic, reducerea până la jumătate a rației de mâncare.

Postul face parte dintr-un regim alimentar sănătos, și joacă un rol foarte important în procesul de vindecare al unei boli. Acesta este, de altfel, o metodă veche de purificare a organismului practicată în foarte multe afecțiuni cronice. Atât cei bolnavi, cât și cei sănătoși pot să facă o detoxifiere a corpului, dacă nu săptămânal, cel puțin o dată pe lună. Acest lucru este necesar pentru toată lumea, din cauza obiceiurilor alimentare proaste care duc la acumularea de substanțe dăunătoare în tractul digestiv, care se răspândesc mai departe și se absorb în corp.

O zi de curățare a corpului cu mere

Există foarte multe metode de curățare a organismului de toxine. Noi vă propunem un regim de detoxifiere cu mere. Proprietățile curative și conținutul bogat nutritiv ale merelor, în special fibrele (pectina) au un impact pozitiv asupra digestiei, metabolismului și sistemului nervos.

La micul-dejun

Beți 1 pahar de suc proaspăt stors de mere, în care ați adăugat sucul de la o jumătate de lămâie. Dacă nu aveți un storcător de fructe în casă, radeți câteva mere zemoase pe răzătoare, apoi stoarceți răzătura într-un pahar pentru a obține sucul. Acesta trebuie consumat la temperatura camerei, nu dintr-o dată, ci cu înghițituri mici. La 2-3 ore după ce ați băut sucul de mere, mâncați 2 mere cu tot cu coajă, spălate în prealabil cu oțet de mere (pentru eliminarea pesticidelor).

La prânz

La amiază, beți un ceai preparat din cojile de la 2-3 mere, ½ baton de scorțișoară și 1 cană de apă, îndulcit cu 2 lingurițe de miere. Ceaiul trebuie să fie cald. Spălați merele cu oțet de mere înainte de a le decoji, pentru a scoate pesticidele. După 1-2 ore, mâncați 2-4 mere cu tot cu coajă. La jumătate distanței dintre prânz și cină, mai beți un pahar cu suc de mere

La cină

La masa de seară, mâncați o porție de mere rase pe răzătoare, amestecate cu 2 linguri de miere și 2-3 biscuiți digestivi sau 1 felie de pâine neagră. Pe durata acestei cure, nu trebuie să consumați alte tipuri de alimente sau băuturi decât cele recomandate.

Efecte

Merele sunt probabil cele mai digerabile alimente din lume. Această cură de detoxifiere aduce foarte multe beneficii sănătății:

  • Îmbunătățește considerabil digestia
  • Reglează tranzitul intestinal și scaunele
  • Curăță și regenerează tractul digestiv
  • Purifică sângele de grăsimi
  • Ajută la tratarea eczemelor
  • Are un efect pozitiv asupra sistemului nervos
  • Stimulează metabolismul
  • Ajută la pierderea în greutate

Ajută la tratarea unei game largi de boli: gută, reumatism, artrită, probleme cu ficatul sau rinichii, artere înfundate

Dacă veți practica această metodă de detoxifiere o dată pe lună, va avea un efect purificator și dezinfectant. Dacă veți ține această cură o dată la 7-10 zile, va avea un efect profilactic (de prevenire a bolilor).

 

 




Categorii