Stiri

Locuri de POVESTE, 3 locuri mai puţin cunoscute din România

 

 

Locuri de POVESTE, 3 locuri mai puţin cunoscute din România

 

Podul Lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

Grădina Zmeilor

Grădina Zmeilor este o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervaţie naturală de tip geologic şi peisagistic), situată în judeţul Sălaj, pe teritoriul administrativ al comunei Bălan.

Lacul cu vârtej

Lacul Vida sau Lacul cu vârtej (judeţul Bihor) Denumit şi “Minunea ascunsă a Bihorului”, Lacul Vida se deosebeşte prin culoarea aproape ireală apei, dar şi prin faptul că în mijlocul său este amenajat un deversor, care creează impresia unui imens vârtej spectaculos. Lacul Vida este un lac de acumulare, construit în 1967, pentru minele care extrăgeau bauxită, pe cursurile râurilor Vida şi Topliţa, în comuna bihoreană Dobreşti.

 

Sursa:Mediafax.




Categorii