Victoria Lungu – ” La poarta parintilor ”
Stau în umbra merilor,
La poarta părinților.
Nici nu pot să fac un pas,
Că-mi curg lacrimi pe obraz,
Îmi curg lacrimi pe obraz.
Uite, am ajuns pe prag,
Și de ușă vreau să trag.
Dar când mâna o ridic,
Mi se face amar și frig.
Cum să intru eu pe poartă?
Dacă nimeni nu mă așteaptă.
Pe cine la piept să strâng,
Pe al cui umăr să mai plâng?
Căci din ușa încuiată,
Mă privește o lăcată.
Mamă dragă, unde ești?
De nu vii să mă întâlnești!
Și cu sufletul pribeag,
Din ungheri iau un toiag.
Îl ating și parcă simt,
Mâna care a sprijinit.
Casa-n care am crescut,
Cu miros de var și lut.
De așa tăcere grea,
Intă în pământ și ea.
Aș cădea în genunchi acuma,
Să le simt pe creștet mâna.
Tatăl meu și mama mea,
Mi-i orfană inima…
