Bauturi

Efectele terapeutice ale ceaiului din frunze de zmeur, în special pentru femei

 

 

Efectele terapeutice ale ceaiului din frunze de zmeur, în special pentru femei

 

Cum preparăm ceaiul din frunze de zmeur şi la ce ne ajută

Acest ceai nu este cel mai popular în rândurile românilor, însă el are o mulţime de efecte benefice pentru sănătatea noastră, dar, în special pentru femei.

Are un conţinut bogat de potasiu, magneziu, fier, vitaminele din complexul B, A, C, niacină, seleniu şi mangan.

Datorită compoziţiei mare de fier care se află în aceste frunze, sunt foarte benefice pentru persoanele care suferă de anemie. Alături de urzici, ceaiul din frunze de zmeură devine un ceai excelent în combaterea anemiei.

Acest ceai are un efect relaxant asupra musculaturii uterului, contribuind astfel la calmarea şi ameliorarea crampelor din perioada ciclului menstrual, dar are şi rolul de a reduce volumul de sângerare.

Combinat cu trifoi roşu, ceaiul de frunze de zmeură sporeşte fertilitatea, echilibrând hormonal atât organismul bărbatului cât şi al femeii.

Are efect antiinflamator, fiind recomandat în ameliorarea simptomelor artritei şi a gutei, dar este eficient şi în combaterea durerilor de cap.

Conţine antioxidanţi dar şi vitamina E de aceea are capacitatea de a de a calma inflamaţiile specifice iritaţiilor cutanate şi a eczemelor. Se poate folosi atât intern, cât și extern, aplicat sub formă de comprese, direct pe piele.

Combate eficient constipaţia, ameliorează crampele abdominale şi stimulează digestia, având şi efecte laxative.

INTERN: – pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min. după care se înghite cu apă. – macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă, adăugată la 250 ml. apă se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese. – infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă, adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

EXTERN: – pentru menţinerea sănătăţii pielii se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern.

Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma, la locul afectat, minim 3 ore; – pentru menţinerea sănătăţii cavităţii bucale se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.

Se comercializează în magazinele de specialitate şi îl găsim pe tot parcursul anului .

 

  Sursa




Categorii