Povesti de viata

Diagnosticata cu cancer terminal ,această femeie mai avea 3 luni de trăit – Este salvată în mod miraculos de o terapie REVOLUTIONARA

 

 

 

 

Nu este un secret faptul că această boală îngrozitoare distruge vieţi în fiecare zi. Diagnosticul poate sfâşia suflete, tratamentele – chiar şi atunci când sunt de succes – sunt riguroase şi obositoare, iar la sfârşitul drumului nu există nicio certitudine că pacientul va trăi.

Oamenii de ştiinţă şi cercetătorii continuă să lucreze cu perseverenţă pentru a găsi „tratamentul” miraculos pentru cancer, deşi o soluţie care să funcţioneze pentru toate formele bolii nu şi-a dovedit eficienţa totală până acum.

În ultimii ani, mai mulţi oameni s-au îndreptat spre remedii naturiste pentru a preveni apariţia vreunei forme a acestei boli, îndepărtându-se de chimioterapie şi radioterapie. Totodată, aceste persoane adoptă obiceiuri dietetice cât mai sănătoase.

Cu toate acestea, lumea lui Judy Perkins s-a prăbuşit în 2013 când a aflat o veste care a condamnat-o la moarte – ea a fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru care s-a răspândit rapid în tot corpul ei. După ce a acceptat că sfârşitul amar îi este aproape, ea a căutat un tratament experimental… iar restul, ar putea considerat istorie.

În anul 2003, Judy a făcut o mastectomie pentru eliminarea nodulilor limfatici. Zece ani mai târziu însă, medicii au descoperit o nouă umflătura şi de această dată cancerul se afla în ultimul stadiu.

Curând a fost supusă tratamentelor de chimioterapie şi celor hormonale, dar cancerul a continuat să se răspândească. În decursul a doi ani, îi atinsese plămânii şi ficatul, diagnosticul fiind extrem de grav.

„Am ajuns să-mi dau seama că voi muri şi numai asta era în mintea mea. Îmi părea rău pentru familia mea, dar eram recunoscătoare pentru viaţa pe care o trăisem până atunci”, a spus ea pentru Liftable.

După ce s-a resemnat cu ideea că zilele îi erau numărate, Judy a optat să urmeze un tratament experimental bazat pe cercetările Dr. Steven Rosenburg. Dr. Rosenburg este specializat în imunologie şi lucrează cu Centrul de Investigări Oncologice al Institutului Naţional al Cancerului din Bethesda, Maryland.

Munca sa se referă la teoria că sistemul imunitar al unui pacient poate fi îmbunătăţit pentru a lupta mai bine cu celulele canceroase.

El explică: “Corpul are sute de miliarde de limfocite şi undeva în corpul unui pacient există limfocite, despre care presupunem că ar putea recunoaşte ce este diferit în cazul celulelor canceroase.

A fost această ipoteză, acest vis, care ne-a determinat să identificăm celulele reale care atacau cancerul şi să le folosim pentru a dezvolta un tratament pentru această boală”.

După efectuarea mai multor studii clinice, Dr. Rosenburg a reuşit să descopere că o celulă specifică numită „celula T” şi-a dovedit eficientă în combaterea anumitor celule canceroase, atâta timp cât nu a fost depăşită numeric.

Ţinând cont de acest lucru, am început să extragem celule T de la pacienţii diagnosticaţi cu cancer şi să le înmulţim, transformându-le efectiv în armate de celule care lupta împotriva cancerului. Apoi le-am reintrodus în organismul pacientului.

Când Judy Perkins şi Dr. Rosenburg s-au cunoscut, tocmai acesta a fost tratamentul ales în cazul ei. Şi în mod miraculos, nu după mult timp Judy a început să vadă o diferenţă.

„Cred că trecuseră vreo 10 zile de când primisem celulele şi am simţit deja că tumoarea începe să devină mai moale.”

Acum, la doi ani şi jumătate după tratamentul cu celule T, Judy nu mai are cancer. Dr. Rosenburg însuşi crede că tratamentul continuă să lucreze în interiorul corpului ei.

„În corpul ei circulă numeroase celule pe care le-am administrat cu doi ani şi jumătate în urmă. Acesta este doar un tratament necesar deoarece celulele sunt vii. Sunt parte din Judy Perkins”, a mai adăugat el.

Deşi acest tip de imunoterapie se află încă în stadii incipiente, s-ar putea dovedi un tratament revoluţionar în lupta împotriva acestei boli, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari provocări ale umanităţii.

 

 

Sursa




Categorii