Alcoolismul este o boală incurabilă.
Doar cine are un alcoolic în familie ştie ce povară e asta. Alcoolicul îi distruge pe toţi cei care ţin la el şi apoi se distruge pe sine.
Având un tată suferind de această boală am ajuns, după mulți ani de studiat psihologia să găsesc o soluţie care deşi nu este vindecătoare, pentru că aşa cum am spus, este o boală incurabilă, poate face omul alcoolic să fie abstinent. Adică să nu bea deloc perioade lungi de timp sau chiar pentru tot restul vieţii.
Repet, ABSTINENŢĂ şi nu VINDECARE. Una e să te abţii şi altă e să fii vindecat.
Aşadar, cum facem un alcoolic să nu mai bea?
În primul rând, e important să ştim că alcoolismul ca şi boală este o boală în primul rând sufletească. Este o rătăcire spirituală. Omul alcoolic este efectiv rătăcit.
De aceea de multe ori, alcoolicii găsesc o salvare în biserică şi credinţă pentru că acolo sunt ajutaţi în problema lor legată de suflet şi rătăcire.
Totuşi, pentru mine ca şi pentru mulţi alţii, asta nu a fost o soluţie.
A trebuit să găsesc alta şi am găsit-o luptând zi de zi, de la vârstă de 7 ani cu această boală a tatălui meu.
A fost nevoie să parcurg 3 etape distincte pentru a ajunge ca el să fie motivat intern să nu mai bea:
1. Acceptarea necondiţionată şi rezolvarea propriilor mele probleme
2. Valorizarea
3. Socializarea şi anturajul
Să le luăm pe rând:
1. Acceptarea necondiţionată
Cea mai grea dintre toate. Toată lumea i-a zis tatălui meu să nu mai bea. Părinţii lui, soţia, eu, singurul fiu. L-am atacat toţi permanent pentru că îşi făcea rău şi ne făcea şi nouă dar nimeni nu s-a întrebat cu adevărat de ce o face. Pentru că probabil nu ne interesa. Noi doream ca el să nu mai bea, el era vinovat pentu comportamentul lui şi ne era dator pentru că eram familia lui.
Asta a fost o gândire foarte greşită din partea tuturor. Eu am fost foarte agresiv cu acest comportament al tatălui meu şi îl acuzam de slăbiciune şi lipsă de voinţă de fiecare dată. Ani de zile de abia am mai vorbit cu el din cauza faptului că era tot timpul beat.
La vârsta de 30 de ani am mers la sala de sport şi am început să mă ocup de sport şi alimentaţie. Aveam 90 de kilograme şi am ajuns la 65 într-un an. Totuşi, cea mai mare problemă a mea era cu mâncatul. Deşi ştiam ce nu am voie să mănânc, de cele mai multe ori nu mă abțineam. M-am trezit că antrenorul de la sală vorbea cu mine exact cum vorbeam eu cu tata: nu ai voinţă, eşti slab. Avea dreptate. Ca să pot avea rezultate a trebuit să accept această latură a mea şi să pornesc dezvoltarea de acolo.
În acel moment, toată ura pentru tatăl meu a dispărut. Când mi-am acceptat propria slăbiciune, am acceptat-o şi în tatăl meu.
Eu uram slăbiciunea mea pe care o vedeam în tata. Indisciplina emoţională.
În acel moment pentru prima oară după foarte mulţi ani am putut să îl strâng în braţe şi să îi spun „te iubesc”.
2. Validarea
Primul pas era făcut dar deloc suficient. Din cauza alcoolului tatăl meu nu lucra de ani de zile şi eu îl întreţineam. Un om care vrea să se vindece de orice dependenţă, trebuie să aibă suport şi să se simtă util, folositor. Să se simtă validat.
I-am dat de lucru, să împacheteze cărţile ce le trimit clienţilor. A făcut o treaba excelentă, atât de bună încât unii clienţi m-au întrebat ce maşină de împachetat avem că vor şi ei să achiziţioneze una 🙂
După câteva luni în care lucrurile păreau că merg bine, într-o zi când aveam mare nevoie de câteva sute de cărţi, având promisiunea lui că toate vor fi împachetate, l-am găsit în birt, mort de beat iar cărţile noastre erau neîmpachetate.
Îmi pusesem afacerea în pericol încercând să ajut un alcoolic. Găsisem 2 paşi esenţiali care l-au ajutat, acceptarea şi validarea dar nu era suficient. Ceva lipsea.
3. Socializarea și anturajul
Când te trezeşti de dimineaţă şi înainte să deschizi ochii intri în birt, cu singurii oamenii care te acceptă aşa cum eşti de o viaţă întreagă, alţi beţivi ca tine care nu te ceartă că nu te-ai spălat de o săptămână, că nu te-ai bărbierit sau că fiecare zi ce trece te apropie mai mult de ciroză, cancer, şi alte 1000 de feluri de a muri în chinuri, atunci nu prea ai cum să te abţii foarte mult. Vine ziua cuiva de naştere, poate chiar a ta.
Problema cu alcoolul e următoarea.
Este o boală incurabilă pentru că oricât de mult te abţii, chiar şi 10 ani, în secunda în care ai pus limba pe orice lichid ce conţine alcool, îţi sunt activate în creier anumite procese datorate unor enzime care fac procesul să devină ireversibil.
Un alcoolic adevărat, după ce bea o bere, va simţi nevoia de două. Apoi de trei. Apoi nu mai e destul şi vrea tărie. Un pahar. Apoi două. Definiţia unei dependenţe e că tot timpul cere mai mult. Aşa ajunge un alcoolic să nu mai poată trăi fără doza zilnică.
Soluţia a fost să îl iau pe tatăl meu să stea cu noi. Să îl scot din acel mediu.
Nu am putut să fac asta permanent însă a fost un experiment reuşit. Pe lângă acceptare şi valorizare am adus în viaţa lui un nou anturaj, noi activităţi şi noi persoane de care să fie înconjurat.
Aproape sigur bătălia nu e câştigată. Însă e o victorie.
Aceștia sunt cei 3 paşi care pentru mine au dat rezultate şi sper să ajute pe oricine are nevoie. Şi un sfat. Dacă nu ai un alcoolic în familie să nu mai judeci niciodată pe nimeni pentru felul în care tratează un alcoolic. Crede-mă că dacă nu te protejezi de un alcoolic te trage după el în iad.
Sursa: Personalitate Alfa
