Colonul poate fi detoxifiat cu produse naturale care ajută la eliminarea reziduurilor nocive acumulate în acest organ. În articolul următor îți arătăm cum poți să-ți cureți colonul la tine acasă, pentru a-ți îmbunătăți sănătatea.
Ce trebuie să știi despre curățarea colonului?
Practicanții medicinei alternative consideră că este important să ne curățăm colonul la o anumită perioadă de timp, astfel încât să eliminăm:
- Toxinele
- Materiile fecale
- Orice alte substanțe nocive care se acumulează în această porțiune a intestinului
Acestea pot duce la îmbolnăvire și pot provoca, în general, o stare proastă de sănătate.
Deși peristaltismul stimulează evacuarea conținutului din colon, s-ar putea ca acest proces să nu fie de ajuns. Atunci când ești constipat, de exemplu, colonul nu este golit în mod corespunzător, iar anumite substanțe rămân în interiorul său.
Din fericire, există metode naturale și eficiente ca să-ți cureți colonul, pentru a te putea bucura de o viață mai sănătoasă. Rolul remediilor pe care le poți folosi în acest scop este de a stimula mișcările peristaltice.
Este necesar să-ți cureți colonul de cel puțin două ori pe an. Astfel, te vei simți mai ușor și mai plin de energie. În plus, intestinele vor funcționa mult mai bine, absorbind mai mulți nutrienți și eliminând o cantitate mai mare de deșeuri.
Importanța dietei
În zilele noastre, dieta adoptată de cei mai mulți dintre noi conține numeroase ingrediente dăunătoare, aditivi și conservanți care se acumulează în corp, cu precădere în intestine, rinichi, ficat și colon.
Din acest motiv, detoxifierea este absolut esențială. Nu uita că rezultatele se văd cel mai bine abia după a treia cură de acest gen, dar și după prima vei observa o îmbunătățire considerabilă.
Atunci când te hotărăști să urmezi o cură de detoxifiere a colonului, trebuie să acorzi o atenție deosebită alimentației.
Încearcă să eviți:
- Evită produsele lactate
- Alimentele care irită aparatul digestiv
- Abuzul de surse de proteine
O dietă adecvată este una bogată în:
- Legume
- Fructe
- Fibre
Nu uita să bei suficientă apă!
După încheierea curei, este necesar să refaci flora intestinală a colonului, întrucât majoritatea bacteriilor vor fi eliminate. Consumă iaurt simplu sau ia un supliment care conține culturi active sau drojdie.
Poți consuma și varză murată – aceasta conține glutamină o substanță care accelerează regenerarea celulelor din sistemul digestiv.
O idee bună este să apelezi la masaje speciale care ajută la eliminarea toxinelor prin urină. Drenajul limfatic este cel mai recomandat.
Poți să practici și o rutină de exerciții numită „makaho”. Aceasta constă într-o serie de întinderi care ajută intestinul gros să funcționeze corespunzător.
Dacă urmezi cura de detoxifiere a colonului, trebuie să ai la dispoziție 1-2 zile libere, în care să poți sta acasă. Este cel mai bine să faci acest lucru în weekend. Încearcă să nu te miști prea mult și să nu ieși din casă.
Sucuri și smoothie-uri care te ajută să-ți cureți colonul
Așa cum am spus anterior, colonul este o parte importantă a corpului, prin care se absorb nutrienții și vitaminele și se elimină reziduurile. Dacă în colon se află toxine, substanțe nocive și grăsimi, vei fi mai predispus:
- Letargiei
- Oboselii
- Bolilor
Ca să-ți cureți colonul în mod natural, este indicat să consumi anumite sucuri și smoothie-uri preparate acasă:
Suc de aloe vera, castravete și mere verzi
Acest suc este foarte delicios și poate detoxifia colonul. Toate ingredientele sunt tonice și efectele lor nu te vor dezamăgi. Funcționarea sistemului digestiv va fi îmbunătățită, iar tu nu te vei mai simți atât de balonat!
Ingrediente
- 1 felie de ananas
- 1/2 castravete
- 1 măr mic (de preferință verde)
- Gel de aloe vera
- 1 portocală
Instrucțiuni
- Taie castravetele în jumătate și pune toate ingredientele în robotul de bucătărie.
- Adaugă zeama de portocală și procesează.
- Pentru a subția lichidul, poți adăuga și o cană de apă.
- Bea acest suc de două ori pe zi, dimineața (pe stomacul gol) și seara, timp de șapte zile.
Suc de ghimbir
Aceasta este una dintre cele mai simple rețete pentru a-ți curăța colonul. Este foarte eficientă în eliminarea rapidă și ușoară a toxinelor.
Ghimbirul are proprietăți antiinflamatorii și îmbunătățește digestia.
Ingrediente
- 1 rădăcină de ghimbir (spălată și curățată)
- 1 pahar de apă
Instrucțiuni
- Pisează ghimbirul și pune ingredientele în robotul de bucătărie.
- După ce le-ai procesat bine, strecoară lichidul obținut.
- Bea-l pe stomacul gol și, dacă vrei, îndulcește-l cu puțină miere.
Pe lângă faptul că detoxifiază colonul, acest suc de ghimbir este un remediu excelent pentru:
- Greață
- Arsuri la stomac
- Reflux acid
- Alte probleme digestive
Suc roșu pentru a curăța colonul
Acest suc ajută la eliminarea toxinelor din colon, având proprietăți diuretice și antioxidante.
Ingrediente
- 6 căpșuni
- 1 felie de ananas
- 1 lingură de pătrunjel
Instrucțiuni
- Procesează îngredientele menționate cu ajutorul unui robot de bucătărie, împreună cu puțină apă.
- Bea sucul preparat dimineața, înainte de micul dejun, timp de o săptămână.
Zeama de lămâie
Lămâia are numeroase proprietăți detoxifiante. Iată cum o poți folosi ca să-ți cureți colonul:
Ingrediente
- Zeama a 1/2 lămâie
- 1/2 pahar de apă caldă
Instrucțiuni
- Amestecă cele 2 ingrediente menționate.
- Bea băutura obținută seara, înainte de culcare.