Credinta

Citiți această rugăciune timp de o lună și veți scăpa de orice rău din viață

 

 

 

 

Nu există om care să nu aibă cumpene în viață, dar important este cum să le depășim.

Persoanelor care au probleme li se recomandă să citească următoarea rugăciune pentru că are un efect senzațional și vor scăpa de toate problemele.

Țineți post!

Pentru ca rugăciunea să aibă efect, se va citi timp de o lună, timp în care e bine să țineți post luni, miercuri și vineri.

“Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, liniștea, sporul și prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, să fiu binevăzut, să am spor în casă, în vite, în păsări, să fiu ferit de accidente și de relele întâmplări, eu și Casa mea, familia și colaboratorii de la muncă. Doamne, să se departeze vrăjmasii și să se îmblânzească, să am soartă bună de la Dumnezeu, să mi se dezlege cununiile și făcăturile, să fiu ferit de argintul viu și lucrurile vrăjitorești să nu aibă putere asupra mea. Doamne, ferește casa mea de ură și invidie, de certuri, de bătăi, de boli molipsitoare, de beții, de anturaj prost.

Doamne, ferește familia mea și sufletele noastre de toate încercările și răutățile și dă-ne, Doamne, sănătate, împliniri, realizări și viață fără de primejdii. Doamne, întărește-mă și păstrează-mi credința strămoșilor, credința creștinilor. Doamne, ocrotește pe părinții mei, pe frații mei, pe surorile mele (se spun numele lor) și dezleagă blestemele viilor și morților căzute asupra noastră. Și luminează mintea și soarta copiilor noștri, dă-le spor la învățătură și reușită în viață.

Doamne, veghează și întărește tineretul și copiii celor de-un neam și o credință cu noi. Doamne, ai grijă de toți copiii și înțelepțește și pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roagă respectivul.) Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și liniștea ta cea sfântă! Doamne, să se împlinească toate rugăciunile noastre! Doamne, ajută-ne! Doamne, iartă-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, fie-Ți milă de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi!

Amin!”.

 

Sursă




Categorii