O mâncare deosebită pentru un prânz delicios – Lasagna cu cartofi. Lasagna este un fel de mâncare cu origine italiană formată din foi subţiri şi late de paste între care se pune carnea tocată și sosul de roşii. Deasupra se presară caşcavalul şi se dă la cuptor. Această reţetă este una mai deosebită, deoarece în locul pastelor se pun cartofi feliaţi rondele. Probabil deja v-ați dat seama că ingredientul secret care face diferența sunt feliile de cartofi. De ce să nu încerci ceva unic și diferit?
Ingrediente:
1 kg | Cartofi |
2 l | Apă |
1 linguriță | Sare |
600 g | Carne tocată |
1 bucată | Ceapă |
3 bucăți | Roșii |
200 g | Cașcaval |
2 lingurițe | Busuioc uscat |
Mod de preparare:
- Decojiţi cartofii, îi spălaţi bine şi îi tăiaţi rondele subţiri. Puneţi cartofii la fiert într-o cratiţă cu apă cu un pic de sare timp de 5-7 min. Cartofii trebuie să fie fierți pe jumătate.
- Între timp pregătiți umplutura: tăiați ceapa în cuburi mici și o prăjiți bine într-o tigaie cu ulei încins. Apoi adăugați carnea tocată și asezonați cu sare. Amestecați toate ingredientele și prăjiți umplutura până aproape este gata. Spălați 2 roșii, le decojiți și le zdrobiți într-un blender. Sucul obținut îl adăugați în tigaie, peste umplutură. Amestecați și înăbușiți umplutura timp de 5 min. Apoi luați de pe foc. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare. Feliați rondele roșia rămasă.
- Într-o tavă dreptunghiulară aranjați ingredientele în felul următor: ⅓ din cartofii rondele, ½ din umplutură, ⅓ din cașcavalul ras, ½ din cartofi, roșia rondele și presărați deasupra cu busuioc.
- Continuați să suprapuneți cu umplutura rămasă, ½ din cașcaval, cartofii rămași, și deasupra presărați cașcavalul rămas.
- Dați la cuptor pentru 35 min la 180°C.
- Savurați cu plăcere!
Pofta buna!