Joia Mare, Joia Neagra sau Joia Patimilor, așa cum este cunoscută în tradițiile și obiceiurile românești din ultima săptămână de Post dinaintea Paștelui, este dedicată pomenirii morților, vopsitului ouălor si continuării Postului de Paște, prin ritualuri specifice de purificare.
Se spune că, în această joi, morții noștri dragi se întorc pe la casele lor, rămânând acolo, până în ziua de Duminica Mare sau până de Moși, așteptând pomenile de atunci, constând în ouă și, eventual, colaci, pe care le iau cu ei înapoi, pe tărâmul sufletelor ce au părăsit acest pământ. Până atunci, se zice că își au sălașul pe streașina casei noastre.
Ei bine, din aceasta cauză, în ziua de Joia Mare sau a Patimilor, se obișnuiește să se aprindă câte o lumânare sau a se face un foc mic, pentru fiecare dintre cei plecați dintre noi, astfel încât să se poată încălzi la acea lumină.
După unii, în Joia Mare, Ziua de Joimari, se deschid atât raiul cât și iadul până la șapte sau nouă zile după Rusalii.
Joia Mare sau joia din săptămâna Postului Mare, este consacrată, prin traditie, vopsirii de oua. Bătrânii noștri obișnuiau a spune că ouale ce se fierb, împestrițează, înroșesc ori colorează în această zi nu au cum a se strica nicicând în decursul anului.
În Joia Mare nu este bine a se spăla deloc rufe, existând credința că, în caz contrar, morții nu vor putea gusta din pomana lor, ci din lăturile și murdăria ieșita din boarfe.
Există zicala că cine muncește, în această zi, este sortit să fie cuprins de lene un întreg an ori să-i rămână semințele de câmp nerodite. Începând cu Joia Mare și până la Ispas, tradițiile și obiceiurile statueaza că este oprit a se coase, fierbe rufe, toarce, în caz contrar, existând riscul ca piatra să batî peste câmpuri sau că seceta să astupe creșterea grânelor.
Joia Neagra dinaintea Paștilor, Joia Patimilor sau Joia Mare se respectă în obiceiurile românești mai cu seamă pentru a nu se ivi primejdii, a a nu-ți iesi în drum strigoi, a fi ocrotit de secetă ori grindină.
Ca să scapi de șerpii din ogradă, era indicat, cu acest prilej, să arzi toate gunoaiele adunate de peste iarnă.
Tot acum, flăcăiașii și fetele obișnuiau a merge la baltă înainte de răsărit pentru a vântura apa, fiind în acest fel feriți de boli tot anul. Un farmec specific acestui eveniment era luat în serios de multe fete, ce se dezbrăcau în pielea goală la miezul nopții, pentru a intra în curtea unui vecin și a strânge de acolo mătrăguna. Orice fecioară reușea să facă asta, trebuia să pună mătrăgună în pragul bisericii, în așa fel încât popa să treacă cu piciorul peste ea. Astfel, fetele se asigurau că la horele din fiecare joi vor fi invitate la dans și curtate de flăcăii dintr-un sat vecin. Bubele mari se vindecau cu prune, ținute deoparte din Joia Mare. Deși, conform tradițiilor, nu era voie să se facă descântece în această joi, se zicea că e bine să citești la biserică cele 12 evanghelii , făcând pentru fiecare căte un nod în baieră. Baiera cu cele 12 noduri era apoi utilizată pentru a scoate boala din cei afectați de friguri. Dacă puneai o găina cloșcă, în Joia Patimilor, ea era sortita să scoată din ouă numai cocoși.
Încă de dimineață, în Joia Mare, era îndrumare ca rudele să dea între ele, dar și săracilor, mâncare fiartă, de fasole, mazăre, varză, în ulcele noi-nouțe ornate cu brebeni.
În alte regiuni românești, femeile dădeau de pomană orez fiert cu prune. Unele din prunele făcute în acest scop se păstrau cu grijă, fiind recomandate la umflăturile sau abcesele de la dinți.
