Aperitive si Gustari Preparate fara carne

Cartofi aurii la cuptor, o garnitura excelenta

 

 

Cartofii aurii sunt cartofi fierți și apoi prăjiți scurt în ulei până capătă o crustă crocantă.

 

Ingrediente:

cartofi făinoși (obligatoriu!)
ulei
sare mare

 

Mod de preparare:

Se curăță cartofii și se taie în jumătate sau în patru dacă sunt foarte mari. Se preîncălzește cuptorul la 200C.
Se pun cartofii într- o oală cu apă și sare și se fierb timp de 10 minute de când a început să clocotească. Cartofii făinoși se zdrobesc ușor, deci mai bine să- i fierbeți mai puțin decât mai mult.
Când încep cartofii să fiarbă, puneți ulei într- o tavă suficient de largă încât să cuprindă cartofii într-un singur strat. Introduceți tava în cuptor, să aibă timp să se înfierbânte bine cât timp fierb cartofii (cele 10 minute).
Se scurg cartofii. Se pun cartofii înapoi în oala în care au fiert. Puneți capacul pe oală și scuturați de jos în sus de vreo 5- 6 ori. Ridicați capacul și veți vedea că bucățile de cartofi par zaharisite. Acesta era scopul scuturatului. Acea parte se va transforma în crusta crocantă, în timp ce mijlocul rămâne moale.
Scoateți tava încinsă din cuptor și așezați cartofii în ea, unul lângă altul. Presărați cu sare mare și dacă doriți cu alte condimente.
Introduceți tava la cuptor pentru 45 minute (după 30 de minute îi puteti verifica și dacă sunt rumeni și crusta foarte crocantă, sunt gata).
Se servesc calzi.

 

Poftă bună !

 

Sursa: Radio Cluj




Categorii