Stiri

Care este diferenta dintre RMN si tomografie?

 

 

 

 

Conf.dr. Dragos Negru, seful Clinicii de Radiologie si Imagistica Medicala din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iasi:

„Computerul tomograf este o investigatie de inalta performanta ce utilizeaza tot raze X si poate sa faca radiografierea intregului corp pe sectiuni. In computer tomografie practic nu mai ai sumatia planurilor si atunci vezi mult mai bine fiecare detaliu anatomic.

In al doilea rind, cu ajutorul CT-ului, ai posibilitatea sa masori densitati. Si masurind densitatile cu precizie, poti spune ce este intr-o anumita regiune: o tumora, o acumulare de singe, o acumulare de puroi, o zona de fibroza, o zona cu emfizem – cu acumulare de aer. In unele cazuri, daca informatiile oferite de CT nu sint suficiente, se apeleaza si la efectuarea unui RMN.

Exista si contraindicatii, aceasta metoda utilizind un tub de raze X, dar acestea se refera mai ales la copii si femei insarcinate, in cazul carora trebuie evitata pe cit posibil expunerea la raze X. Mai trebuie precizat ca exista bolnavi alergici la iod, ceea ce inseamna ca in cazul acestora nu putem folosi substanta de contrast care contine iod.

Vasele de singe se pot vedea foarte bine cu ajutorul RMN-ului

RMN-ul (Rezonanta Magnetica Nucleara) este o explorare aparuta mai recent. Ea poate realiza vizualizarea oricarui organ din corpul omenesc in toate planurile. RMN-ul nu foloseste radiatia X. Acesta  utilizeaza un magnet care aliniaza toti protonii de hidrogen, dupa care se da un impuls de frecventa radio care ii face pe acesti protoni de hidrogen sa se invirta in jurul axei lor – ceea ce inseamna fenomenul de rezonanta magnetica de spin. Toata aceasta miscare este preluata de niste antene speciale si apare imaginea.

„RMN-ul este extraordinar de util pentru cap, coloana si articulatii. Si cu aplicatiile din clipa aceasta se pot vedea foarte bine si vasele cu ajutorul RMN-ul. Si in cazul acestuia exista contraindicatii. Nu pot face RMN persoanele care au peace-maker sau persoanele care au diferite clipuri metalice dupa o anumita operatie. Asta deoarece din cauza cimpului magnetic nu se pot obtine imagini. In plus, daca persoanele enumerate mai sus efectueaza un RMN, acestea pot suferi hemoragii”.

 

Sursa: Ziarul de Iasi




Categorii