Povesti de viata

A tinut ascuns 68 de ani! Acum s-a aflat ca Angela Similea are o poveste de viață incredibilă

 

 

 

 

Una dintre cele mai îndrăgite artiste ale tuturor timpurilor, Angela Similea (68 de ani), are o poveste de viață incredibilă. Copilăria sa este în mod direct legată de Casa regală.

Părinții artistei, Gherghina și Petre, au lucrat la curtea Regelui Mihai. Tatăl interpretei activa în armata regelui, iar mama ei se număra printre doamnele de companie ale Reginei Maria, bunica Majestăţii Sale, Regele Mihai I. Angela Similea este primul copil al cuplului Gherghina și Petre Similea, care au fost angajați la Palatul elisabeta până în decembrie 1947, când a abdicat Regele Mihai.

Pe atunci, interpreta avea un an și jumătate. După plecarea Regelui Mihai de la Palatul Elisabeta, tatăl artistei și-a găsit de lucru la Uzinele Dacia. Tot în acea perioadă, părinții Angelei Similea s-au mutat în cartierul Bucureștii Noi, pentru ca ulterior, s-au stabilit în cartierul bucureștean Drumul Taberei.

Angela Similea s-a născut pe prispa casei

Solista a venit pe lume la margine la margine de București, în Comuna 1 Decembrie, judetul Ilfov, fosta 30 decembrie. Venirea sa pe lume a fost una neobișnuită. Pentru că Gherghina, mama sa nu a mai apucat să ajungă la un dispensar comunal, Angela a venit pe lume, chiar pe prispa casei. Aici au apucat-o durerile facerii pe mama interpretei, iar moașa a fost bunica Angelei.

Bunica artistei a avut un vis ciudat înainte să se nască artista, vis ce prevestea că Angela va ajunge o stea. „Eu nu m-am născut într-o familie cu posibilități. Părinții mei au fost foarte modești și, în afara școlii și a câtorva ani de meditații la franceză, altceva n-au putut să-mi ofere. Părintii mei s-au stabilit în București, pentru că tata lucra la palatul regal, iar în perioada în care mama era însărcinată cu mine, locuiau la Muzeul Satului, pentru că lucrau la Palatul Elisabeta, în perioada aceea. În momentul când mama a simțit că trebuie să nască, s-a speriat și s-a dus la părinții tatălui meu, în comuna 30 Decembrie. Țăranca fiind, s-a dus și m-a născut cu moașa! Când m-am născut eu, bunica mea a visat o găinușă pe care a dat-o la tăiat și, din găinușă, a scos o stea!”, spune artista pentru portalul similea.ro, citat de click.ro.

„Bunica mea avea darul de a vindeca. Era foarte credincioasă și avea puteri. Ea vindeca și oameni, și animale, pe cât putea, și era foarte iubita în sat”, a completat Angela Similea.

 

Sursa: Ph-Online.ro




Categorii