Credinta

Rugăciunea zilei de sambătă a mamei, care te scoate şi de pe fundul mării! Rugăciunea mamei face minuni, merge direct la inima copilului și va aduce sănătate, spor si ajutor divin

 

 

Aplicația care îți permite să salvezi tot ce ai postat pe Facebook, ca apoi să-ți ștergi contul

 

 

Rugăciunea zilei de sambătă a mamei care te scoate şi de pe fundul mării! Rugăciunea mamei merge direct la inima copilului și va aduce sănătate, spor si ajutor divin.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate. Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletulului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi întru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieşte-i, îndreptân-du-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta! Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.

 

Sursa




Categorii