Retete de Mancaruri

Budincă de cartofi cu chifteluțe – mâncarea preferată a întregii familii!

 

 

Budincă de cartofi cu chifteluțe – mâncarea preferată a întregii familii!

 

“Budinca de cartofi cu chifteluțe și roșii cherry” este o mâncare delicioasă și consistentă, perfectă pentru o cină copioasă în familie sau cu prietenii. Se prepară extrem de simplu și rapid, iar rezultatul este unul extrem de aromat și apetisant. Această budincă va fi și pe placul copiilor, care adoră chifteluțele suculente. Serviți budinca cu salată sau legume.

 

Ingrediente:

-700 g de cartofi

-1 ceapă

-1 morcov

-250-300 g de carne tocată (vită+ porc, de curcan)

-80-100 g de brânză de vaci

-100 ml de lapte

-sare după gust

-150-200 g de smântână

-4-5 roșii cherry

-verdeață pentru presărare

 

Mod de preparare:

1. Dați morcovul prin răzătoarea mică, mărunțiți ceapa. Prăjiți legumele în puțin ulei.

2. Preparați chifteluțele. Adăugați în carnea tocată: brânza frecată și sarea, turnați laptele treptat. Trebuie să obțineți o masă moale și maleabilă, care nu trebuie să se împrăștie sau să curgă, din care veți putea forma chifteluțele ușor.

3. Pregătiți o formă dreptunghiulară adâncă. Curățați cartofii și tăiați-i pai. Sărați-i un pic. Puneți în formă: cartofii, legumele călite și smântâna. Amestecați și distribuiți masa uniform. Încălziți cuptorul.

4. Formați chifteluțe din umplutură și așezați-le deasupra cartofilor, apăsându-le ușor.

5. Tăiați roșiile cherry sferturi și așezați-le între chifteluțe. Turnați un pic de apă, ca să acopere cartofii. Coaceți budinca în cuptorul preîncălzit la 200 de grade timp de 30 de minute sau până vor fi cartofii gata.

6. Budinca este gata. Presărați-o cu verdeață și serviți-o la masă.

 

Poftă bună!

Chiftele de porc la cuptor - Retete culinare by Teo's Kitchen

Sursa




Categorii