In goana dupa cele mai complicate retete am uitat ce buna este mancarea simpla. Elocventa in acest sens este aceasta reteta delicoasa de spaghete cu smantana, simplu si usor de preparat.
Este combinatia ideala pentru un pranz sau o cina in familie, intrucat pe cat de simple sunt de facut, pe atat de gustoase.
Combinatia de smantana si branza fac spaghetele extrem de bune si cremoase.
Ingrediente:
– 500 grame de spaghete din grau dur,
– 3 linguri de ulei,
– 3 catei de usturoi,
– 200 grame de smantana grasa,
– 1 cana de supa de pui,
– 200 grame de branza grasa rasa (poti folosi orice branza vrei, doar sa fie bine uscata si grasa),
– sare si piper negru,
– 1 lingurita rasa de nucsoara,
– 1 lingurita de cimbru uscat,
– patrunjel proaspat sau frunze de arpagic.
Mod de preparare:
1. Intr-o oala mare cu apa si un praf de sare, pune pastele la fiert, conform instructiunilor de pe ambalaj, pana raman al dente.
2. Scurge apa si pastreaza o cana de apa in care au fiert pastele. Pastele se tin la cald, nu se spala, nu se clatesc. Nu-i nevoie!
3. Intr-o tigaie mare pune uleiul si usturoiul maruntit. Gateste usturoiul pana simti aroma, circa un minut, apoi adauga cimbrul si nucsoara.
4. Imediat pune si smantana, supa de pui si jumatate din apa pastrata in care au fiert pastele. Daca nu ai supa de pui, adauga o cana de lapte in care ai pus un cub de concentrat de pui.
5. Lasa sosul sa ajunga la fierbere si adauga spaghetele. Amesteca pana cand pastele sunt complet acoperite cu sos.
6. Da deoparte si adauga branza rasa. Pune sare si piper. Daca crezi ca este nevoie, mai adauga din apa in care au fiert pastele.
7. Serveste imediat cu patrunjel proaspat sau fire de arpagic tocat. Daca vrei, adauga suplimentar putina branza.