Salate

Salată de vinete – restaurantul chinezesc la tine acasă! O salată care arată extraordinar și este super bună!

 

 

Salată de vinete – restaurantul chinezesc la tine acasă! O salată ce arată extraordinar și este super bună!

 

Dacă sunteți în căutarea unui aperitiv de legume delicios și original, atunci rețeta de mai jos este exact ceea de ce aveți nevoie. Vă prezentăm rețeta unei salate uimitoare cu vinete, ce cucerește din prima. Din cele mai accesibile legume obțineți o salată deosebit de apetisantă și aromată, puțin picantă, ce nu va lăsa pe nimeni indiferent. Aceasta este perfectă pentru a fi servită în calitate de aperitiv la masa de sărbătoare.

 

Ingrediente:

-1.5 kg de vinete

-50 ml sos de soia

-5 lingurițe de sare

-1-2 ardei iuți

-1-2 lingurițe semințe de coriandru

-200 g de ceapă

-100 ml de ulei vegetal

-1 lingură esență de oțet

-5-6 căței de usturoi

-1 linguriță de zahăr

-1 ardei gras roșu

-4 l de apă

 

Mod de preparare:

1. Turnați apa într-o cratiță (mai mare) și puneți-o la fiert.

2. Când apa va începe să fiarbă, adăugați 4 lingurițe de sare.

3. Spălați vinetele. Puneți-le în cratița cu apă și sare. Când vinetele vor începe să fiarbă, acoperiți cratița cu un capac și faceți focul mic. Fierbeți-le timp de aproximativ 10 minute.

4. Turnați vinetele fierte într-o strecurătoare și lăsați-le să se scurgă (și să se răcească).

5. Curățați și spălați ceapa. Tăiați -o în jumătate. Tăiați o jumătate de ceapă pai și puneți-o într-un bol. A doua jumătate de ceapă tăiați-o cuburi.

6. Îndepărtați codița și tăiați vinetele pai (cu grosimea de 1 cm și lungimea de 5 cm). Adăugați vinetele tăiate în bolul cu ceapă.

7. Spălați ardeiul și îndepărtați cotorul cu semințe. Tăiați-l pai. Adăugați-l în bolul cu vinete. Dacă ardeiul este mic, puteți folosi 2 sau 3 ardei de culori diferite.

8. Turnați în bol esența de oțet și 1 linguriță de sare. Amestecați. Acoperiți legumele cu o farfurie și apăsați-o bine.

9. Curățați și tocați usturoiul.

10. Spălați ardeiul iute și tăiați-l cuburi mici. Dacă preferați o salată mai picantă, puteți lăsa semințele. Dacă doriți legume mai puțin picante – îndepărtați semințele.

11. Prăjiți într-o tigaie cu  ulei încins ceapa tăiată cuburi. Când ceapa va începe să se înmoaie, adăugați zahărul și amestecați. Prăjiți până ceapa se va rumeni.

12. Luați tigaia de pe foc și adăugați la ceapă semințele de coriandru (tocate). Amestecați.

13. Adăugați în tigaia cu ceapă usturoiul tocat și ardeiul iute. Amestecați.

14. Adăugați în bolul cu vinete sosul de soia și ceapa prăjită cu condimente. Amestecați bine.

15. Acoperiți legumele cu o farfurie și apăsați-o bine. Dați legumele la frigider pentru cel puțin 3 ore. Cu cât mai mult timp salata se va marina, cu atât mai delicioasă va fi.

Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul




Categorii