Hipertensiunea arterială poate pune în pericol sănătatea bolnavului, deoarece poate provoca leziune pe artere și poate crește riscul de accident vascular, infarct, insuficiență renală și alte afecțiuni grave. Medicamentele care scad tensiunea sunt, deseori, foarte agresive, de aceea ar fi bine să previi apariția acestei boli având un stil de viață cât mai sănătos, potrivit unica.ro.
De asemenea, îți poți lua periodic tensiunea arterială, pentru a vedea dacă apar schimbări și dacă este cazul să te îngrijorezi. Pentru asta, ar trebui să știi care este valoarea normală a tensiunii în ficare etapă a vieții. Ai aceste informații în tabelul de mai jos.
Potrivit specialiștilor de la Asociația Americană a Inimii, citați de goodmorningcenter.com, de la vârsta de 20 de ani ar trebui să îți iei tensiunea la fiecare doi ani, dacă este mai mică de 120/80. Când valoarea ei este mai mare, vizitele la medic ar trebui să fie mai dese. Tensiunea crește cu fiecare bătaie a inimii și scade în timpul dintre două bătăi. Din această cauză, ea poate varia de la un minut la altul, mai ales dacă apar schimbări ale posturii, dacă faci mișcare, te stresezi sau nu dormi bine. Dacă valoarea este prea mare o dată, nu înseamnă că suferi de hipertensiune. Medicul tău trebuie să îți măsoare tensiunea de mai multe ori, în perioade diferite. Pentru a pune un astfel de diagnostic.
Semne că suferi de hipertensiune arterială
De cele mai multe ori, hipertensiunea arterială trece neobservată, însă sunt unele semne care ar trebui să te trimită la medic. Astfel, durerile constante de cap, dificultățile de respirație și sângerările nazale sunt un semnal de alarmă. Riscul de a suferi de această afecțiune crește după 45 de ani, de aceea, după această vârstă, ar trebui să o iei anual. Sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de sare, lipsa de potasiu, lipsa de vitamina D, consumul excesiv de alcool și stresul pot favoriza apariția bolii.
Cum previi apariția hipertensiunii arteriale
Dacă ai fost diagnosticată cu hipertensiune arterială sau vrei să previi apariția ei, este obligatoriu să ai un stil de viață sănătos. Mănâncă multe fructe și legume și evită produsele procesate, scade consumul de sare ți menține o greutate corporală normală. Fă cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi și limitează consumul de alcool. Renunță la țigări și nu te stresa și îți va fi mai ușor să lupți cu hipertensiunea arterială.
Sursa: Ziarul de Iasi