Ingrediente:
- 500 g făină
- 250 g iaurt
- 2 ouă
- 4 linguri zahăr
- 4 linguri ulei
- 25 g drojdie proaspătă
- 1 linguriță esență de vanilie
- 1 lingură coajă rasă de lămâie
- un sfert de linguriță de sare
Alte ingrediente:
- Zahăr pudră
- Ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
Punem drojdia într-un bol mic, adăugăm și o linguriță de zahăr și amestecăm foarte bine, după care o lăsăm deoparte.
În cazul în care dorim să folosim drojdie uscată, folosim 7 grame și o amestecăm cu făina.
Într-un bol mare, cernem făina și facem o adâncitură în mijlocul ei.
Încălzim iaurtul împreună cu zahărul și cu sarea într-o cratiță mică, până zahărul se dizolvă de tot.
Când iaurtul este doar călduț, adăugăm coaja rasă de lămâie, esența, ouăle bătute și drojdia lichefiată.
Turnăm acest amestec în bolul cu făina și amestecăm bine cu mâna.
Ungem suprafața de lucru cu un pic de ulei, transferăm aluatul pe ea și frământăm timp de 15 minute, adăugând treptat restul de ulei.
Punem aluatul înapoi în bol, acoperim bolul cu un prosop curat de bucătărie și lăsăm la loc cald, la dospit, până își dublează volumul inițial.
Când acest lucru s-a întâmplat, răsturnăm aluatul pe suprafața de lucru presărată cu făină, îl mai frământăm un pic, apoi îl întindem într-o foaie de o grosime de 1 cm.
Cu ajutorul unui pahar, decupăm gogoșile, după care le mai lăsăm la crescut timp de 15- 20 de minute, acoperite cu folie alimentară.
Într-o cratiță, încingem bine uleiul. Reducem apoi focul la mediu și prăjim gogoșile până se rumenesc frumos pe ambele părți.
Le scoatem apoi pe hârtie absorbantă și când se mai răcoresc un pic le așezăm pe platoul de servire și le pudrăm cu zahăr pudră.
Pofta buna!