Remedii naturiste

De la 120 la 60 de kilograme, uimitor în numai 11 luni! Uite cum a reușit să slăbească spectaculos această tânără!

 

 

 

 

Când privește acum pozele vechi, Josephinei Desgrand, din Queensland, Australia, nu-i vine a crede că e aceeași persoană. Și pe bună dreptate, pentru că nu mai seamănă deloc cu ea. E, la propriu, jumătate din cât era.

Transformarea totală nu a durat mai mult de 11 luni. E drept, Josephine e la o vârstă la care corpul răspunde mult mai bine la astfel de schimbări. Însă tânăra, acum în vârstă de 17 ani, a fost dintotdeauna o mare gurmandă. Cât despre sport, evita total tot ce ține de el.

Avea peste 12o de kilograme
Ajunsese să cântărească peste 120 de kilograme și nu se putea apropia de hainele potrivite vârstei sale. Își dorea să slăbească, însă nu făcea nimic concret în această direcție.

”Eram într-un cerc vicios: îmi doream mult să slăbesc, apoi îmi spuneam că e prea greu, după care mă convingeam că sunt fericită în pielea mea de supraponderală”, povestește acum fata, care își amintește că întotdeauna când mergea undeva își făcea griji dacă va încăpea sau nu în scaun sau dacă centura de siguranță o va cuprinde.

”Apoi, într-o zi, am refuzat să mă mai gândesc și am trecut la acțiune. Sună ușor, dar nu a fost. Am căutat pe Internet, m-am documentat. Eram pregătită, îmi doream foarte mult să slăbesc”, mai povestește Josephine.

Inițial, a așteptat o vreme, sperând că într-o zi se va trezi cu un chef nebun de alergat sau fără poftă de ceva dulce. Dar cum această zi nu a venit, a fost nevoită să treacă la acțiune.

A renunțat complet la zahăr
Concret, a renunțat complet la zahăr și a redus cantitatea de carbohidrați. După părerea ei, cel mai mult a ajutat-o excluderea zahărului din dietă.

”Decizia de a renunța complet la zahăr a fost cea mai bună din viața mea. A fost foarte dificil la început. Primele două săptămâni au fost extrem de grele, însă determinarea mea a fost cea care a biruit. Apoi, a devenit un obicei (să nu mai consum zahăr – n. red.)”, mai spune Josephine. Tânăra admite că primele săptămâni au fost chiar ”dureroase”, că dieta o făcea să fie morocănoasă, că era tot timpul obosită și nu mai era prezența plăcută pe care o știa toată lumea.

 

 

”Mi s-a schimbat viața

În ciuda acestor aspecte, a continuat. A luat legătura și cu un antrenor de fitness și s-a apucat serios de treabă. Mergea la sală de două – trei ori pe săptămână, pentru ședințe de 20 de de minute.

Porțiile au devenit mai mici, la micul dejun a început să consume ouă, la prânz salata cu pui, cartofii abișnuiți au fost înlocuiți de cei dulci, iar la cină era nelipsită friptura.

Iar rezultatele au început repede să se vadă. Acum încape în vechea pereche de jeanși pe un singur crac. În celălalt crac încape prietenul ei, așa că împreună, teroretic, ar putea împărți o pereche de pantaloni vechi de-ai Josephinei.

”Mi s-a schimbat viața complet. Nu mă mai ascund, am multă încredere în mine. Am jucat rolul principal într-un musical, la școală. E ceva ce nu aș fi făcut înainte, pentru că eram foarte timidă și stânjuenită de greutatea mea”, povestește fata.

După ce a postat pe Instagram fotografii din cursul transformării sale, a început să fie asaltată de oameni care o luaseră deja ca model. ”O doamnă mi-a trimis fotografii cu propria transformare săptămâna trecută. A pierdut peste 25 de kilograme d când mi-a citit povestea și de când vorbește cu mine, ceea ce e incredibil”, povestește Josephine, care a slăbit mai mult decât jumătate din greutatea pe care o avea.

Tânăra are și un sfat pentru cei care încă stau pe gânduri, deși știu că ar fi mult mai fericiți dacă ar slăbi: ”Sfatul meu e să porniți la drum. Începeți! Nu mai amânați! Imaginați-vă peste câteva luni. Nu e o călătorie ușoară, însă merită cu vrf și îndesat! Dacă eu am putut să o fac, oricine poate!”.

 

 

 

Sursa: Romania Matinal




Categorii