Torturi

Cheesecake cu lapte condensat, fără coacere!

 

 

 

 

Deserturile fără coacere sunt preferate de multe gospodine, deoarece se prepară extrem de ușor și sunt foarte apetisante. Vă prezentăm o rețetă de cel mai fascinant cheesecake, fără coacere. Deliciul arată spectaculos, nu necesită coacere și se prepară din cele mai simple ingrediente. Obțineți o adevărată capodoperă culinară, demnă de toate laudele. Răsfățați-i pe deplin pe cei dragi cu un desert fenomenal.

 

Ingrediente:

– 450 g smântână de cel puțin 20%

– 300 g de biscuiți

– 100 g de unt topit

– 300 g de lapte condensat

– 10 g de gelatină

– 3/4 pahar de apa fiartă rece

 

Mod de preparare:

1. Tapetați o formă detașabilă cu hârtie pentru copt.

2. Măcinați biscuiții până obțineți niște fărâmituri. Amestecați-i cu untul topit. Obțineți un amestec omogen.

3. Așezați amestecul în formă și apăsați-l (obțineți un blat uniform). Dați forma la frigider pentru 30 de minute.

4. Amestecați într-un vas aparte smântâna cu laptele condensat.

5. Înmuiați gelatina într-un vas cu 3/4 pahar de apă și lăsați-o pentru 10 minute. Dați vasul cu gelatină la baia de aburi, până aceasta se dizolvă complet. Nu aduceți până la fierbere.

6. Turnați gelatina în amestecul cu lapte condensat, cu un jet subțire, amestecând încontinuu. Turnați umplutura în forma de copt și dați-o la frigider pentru 2-3 ore.

7. Așezați deliciul pe un platou și decorați-l după gust (fructe de pădure , ciocolată rasă sau nuci tocate).

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Pofta buna!

 

Sursa: Bucatarul.tv




Categorii