Cu toţii am trăit momente de descurajare, când am crezut că toate uşile ni s-au închis pentru totdeauna. Nu este foarte simplu să îţi găseşti puterea de a continua lupta când toate aparenţele îţi spun că te înşeli.De asemenea, este foarte uşor să dai sfaturi, mai ales când nu ai trecut printr-o situaţie similară. Indiferent în ce rol ne-am afla, suntem în eroare.
Creatorul nu ne părăseşte niciodată
Descurajarea vine dintr-o lipsă a credinţei. Nu suntem convinşi că Dumnezeu există,cum nu suntem convinşi nici că ne ajută. Este drept că nu e chiar simplu să crezi în ceva sau în cineva pe care nu l-ai văzut cu ochii fizici niciodată,nu l-ai pipăit, nu i-ai simţi respiraţia.Dacă din copilărie nu am fost crescuţi şi educaţi cu ideea că El există cu adevărat, mai târziu,când suntem deja adulţi, este mai greu să ajungem la această convingere. Este greu,dar nu imposibil. Viaţa este făcută de-o aşa manieră,că tot ea te învaţă să-L cauţi.
Odată găsit, este imposibil să-L mai poţi uita. Cum El este cel care ne-a creat, tot El este şi ocrotitorul nostru. El ne-a făcut multe cadouri şi ne face zi de zi,însă noi nu le observăm mereu pentru că suntem absorbiţi de altele pe care le socotim mai importante.
În momentul în care ne-a creat, El s-a gândit la toate, inclusiv la faptul că nu toţi Îl vom recunoaşte şi,din acest motiv, ne-a lăsat multe portiţe prin care să-L vedem : contemplaţia, simţirea, visele,revelaţiile,intuiţia etc. Dacă nu putem şi nu putem să-L vedem prin aceste căi, avem la dispoziţie natura,întreg Universul, care nu a fost creat de om,în nici un caz, pe care-l putem studia.Descoperirile ne vor ajuta să vedem întreaga Operă Magistrală. Şi dacă ne vom încăpăţâna şi ne vom opune să credem în El, ne vom întoarce în inima noastră,unde Îl vom găsi asteptand-ne. Acolo este locul Lui, în noi, în fiinţa noastră. El nu ne părăseşte niciodată.
Cu Dumnezeu în inimă,ce nevoi mai avem ?
Exact, avându-L pe El cu noi, cine ar putea să ne învingă ? Nimeni. Singurii noştri duşmani care ar putea avea succes împotriva noastră,sunt îndoielile, lipsa speranţei,deznădejdea. În rest, nimeni nu ne poate dobora. Are vreun sens să spunem că noi suntem împotriva noastră ?Ce rost au aceste lupte interioare,mai ales că ele nu ne ajută cu nimic ? Fiecare trăieşte viaţa lui, dar toţi cu acelaşi Dumnezeu,deci după aceleaşi legi. Aceleaşi recompense le vom primi pentru faptele noastre bune, aceleaşi « corecţii » vom suporta pentru ce am făcut împotriva legilor divine.
Ce rost are să ne descurajăm având ca aliat pe cel mai puternic dintre cei mai puternici ? Pierderea curajului este dovada necredinţei noastre şi nu există ceva mai păgubos pentru om decât absenţa lui Dumnezeu din viaţa lui.
Omul fără Cel care l-a creat supravieţuieşte,dar nu poate cunoaşte măreţia. Ateii pot fi oameni minunaţi,chiar excepţionali, însă ar putea trăi bucurii şi mai mari dacă ar accepta faptul că nu sunt singuri în Univers.Pentru a fi puternici trebuie să fim uniţi cu Dumnezeu,iar împotriva Lui cine s-ar putea ridica ?
Sursa: Secretele
