Credinta

Taina Sfântului Maslu. Cum ne vindecăm cu Undelemn și Grâu

 

 

Ce este Taina Sfântului Maslu. Cum ne vindecăm cu Undelemn și Grâu

 

 

Este una din cele 7 Taine ce se săvârşesc în Biserica Ortodoxă. În primul rând se recomandă celor bolnavi sau neputincioşi, dar şi celor sănătoşi. Credincioşii care participă se pot vindeca şi totodată, slujirea Sfântului Maslu are putere dumnezeiască de iertare a păcatelor, cu obligaţia ca participanţii să se spovedească măcar în cele patru posturi ale anului şi să postească regulat.
Acesta se săvârşeşte cu precădere în zilele de post, adică lunea, miercurea sau vinerea, dar şi în cele patru perioade de post de peste an, însă nu este obligatoriu acest lucru. Taina Sfântului Maslu poate ffi ţinută ori de câte ori este nevoie. (…)

După vechea rânduială bisericească, pentru slujba Sfântului Maslu e nevoie de şapte preoţi, ce închipuiesc cele şapte daruri ale Duhului Sfânt pe care le enumeră proorocul Isaia ‐

„Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei‐credinţe. Şi‐l va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu…” (Isaia 11, 2‐3).

Totuşi la nevoie pot sluji şi trei preoţi, ca simbol al Treimii Sfinte, dar se poate ţine chiar şi de doi preoţi (nu se poate ţine de un singur preot). Se poate sluji în biserică, dar şi în casa bolnavului, dacă acestase află în imposibilitatea de a se deplasa.
Sfântul Maslu se face înaintea unei mese pe care se aşează Sfânta Evanghelie, şapte lumânări (de regulă), un vas cu grâu sau făină şi unul cu untdelemn. Se mai pun şapte beţişoare de busuioc, înfăşurate la capete cu vată, cu care preoţii vor unge pe cei bolnavi.

Ce facem cu grâul și untdelemnul de la Sfântul Maslu

După săvârşirea Sfântului Maslu, preotul are datoria de a îndruma pe credincioşi să întrebuinţeze în mod cuviincios şi cumpătat materiile folosite la slujba acestei Sfinte Taine. Se pot face din făină pâinişoare, care se vor da celui bolnav să mănânce, sau prescuri pentru Liturghie.

Untdelemnul se poate folosi la gătitul pâinişoarelor sau se poate pune la candelă să ardă (atât în casă, cât şi în biserică).

 

Imagine similară

Sursa: ActiveNews




Categorii