Credinta

Descoperire impresionantă! Ce scrie în Biblie despre România. De-a lungul timpului, au existat numeroși cercetători care au încercat să interpreteze textul Bibliei, avansând tot felul de explicații

 

 

Imagine similară

 

 

De-a lungul timpului, au existat  numeroși cercetători care au încercat să interpreteze textul Bibliei, avansând tot felul de explicații, mai mult sau mai puțin credibile.

Cu toate că pare greu de crezut, s-a descoperit că în textul original al Genezei apare, chiar de mai multe ori, numele țării noastre.

Oamenii de știință au susținut, de-a lungul vremii, că Sfânta Scriptură  ascunde un cod secret, care face referire la evenimente cruciale din istoria omenirii. Cele mai analizate texte au fost Geneza- în limba ebraică, o traducere în limba greacă a Noului Testament și traducerea englezească a Noului Testament, apărută în 1611. Interesant este faptul că numele țării noastre apare codificat (n.r. – ortografia ebraică), de 17 ori, în textul original în limba ebraică al Genezei, prima carte din Vechiul Testament.

Dintre acestea, trei cazuri dezvăluie câteva informații foarte interesante. Într-unul dintre cazuri,  în dreptul numelui codificat al țării noastre  apare următorul text: “Iată, Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; (…) nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus” (Geneza, capitolul 28, versetul 15). O altă secvență în care apare codificat numele “Romania” ne dezvăluie următorul text:

“Şi, cutremurându-se, Iacov a zis: «Cât de misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Geneza, capitolul 28, versetul 17). În cel de-al treilea caz, numele “Romania” intersectează următorul verset: “Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza, capitolul 2, versetul 15).

Și în traducerea englezească a Noului Testament apare numele codificat al României, în dreptul textului “ His own house Jesus” (n.r.- “Însăși casa lui Iisus”).Același lucru este valabil și în cazul traducerii grecești a Noului Testament, unde numele codificat al României apare de două ori în dreptul următorului text: “Zis-a lui Stăpânul: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău.»” (Matei, capitolul 25, versetul 21).

O GRILĂ DE CUVINTE ÎNCRUCIȘATE

Cel care a descoperit Codul Bibliei în Vechiul Testament din versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică,  este dr. Eliyahu Rips. Este vorba despre un expert în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii, care stă la baza fizicii cuantice.

Teoria acestuia a primit “girul” unor matematicieni de la universități renumite, printre care Harvard și Yale. Dr. Eliyahu Rips susține că Biblia este o grilă gigantică de cuvinte încrucişate. Expertul a ajuns la această concluzie după ce a eliminat spațiile dintre cuvinte, transformând textul din Biblia originală într-un șir continuu de litere, asemeni pasajului biblic potrivit căruia Moise a primit textul Legii fără întreruperi de cuvinte.

Astfel, Rips a obținut un șir de 304.805 litere. Alături de fizicianul Doron Witzum, dr. Rips a dezvoltat un program informatic capabil să descopere și să analizeze secvențele de cuvinte repetitive. Informațiile ies la iveală după selectarea fiecărei a N-a literă, doar în cazurile în care aceasta are o valoare precisă și corespunzător selectată.

Cuvintele și frazele ascunse au fost descoperite cu ajutorul unui computer.  “Analiza indică faptul că în textul “Genezei” sunt intercalate informații ascunse sub forma unor secvențe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporție de 99,998%”, au relatat cei doi cercetători.

Astfel, consideră cercetătorii, codul ar face referire la evenimente majore care s-au desfășurat sau care vor avea loc la mii de ani după scrierea Bibliei. Coincidență sau  nu, în 1994, pe 1 septembrie mai precis, jurnalistul american Michael Drosnin i-a înmânat premierului Israelului din acea perioadă, Ytzhak Rabin, o scrisoare în care îl avertiza că un matematician a descoperit un cod secret în Biblie și că numele său apare intersectat de o expresie care prevestește faptul că va fi ucis.

După aproximativ un an, demnitarul a fost asasinat de către o persoană care susținea că fusese “aleasă” pentru a înfăptui o misiune divină.

 

Imagine similară

 

Sursa




Categorii