Inedit

Nu te gândi la rău pentru ca te vei îmbolnăvi. Merită să citească fiecare!

 

 

Nu te gândi la rău – te vei îmbolnăvi. Merită să citească fiecare!

 

Unul dintre cei mai renumiți vindecători ai antichității, Avicenna, spunea:

“Medicul are trei mijloace de luptă împotriva bolii – cuvântul, planta şi cuțitul”.

Observați? Pe primul loc este cuvântul.

Într-unul din spitalele din Paris, Emily Kyao psiholog, îşi obliga pacienții de trei ori pe zi să repete cu voce tare sau în gând de 10 ori expresia “În fiecare zi mă simt tot mai bine și mai bine”. Şi ce credeți? Pacienții grav bolnavi timp de o lună s-au vindecat, la unii chiar a dispărut nevoia de intervenție chirurgicală.

Adică a fost confirmată ipoteza marelui savant Paracelsus, care susținea că credința face minuni.

Sănătatea noastră este o consecință directă a gândirii. Nimeni nu se îndoiește de existența unei legături directe între starea mintală și cea fizică.

Nu te gândi la rău – te vei îmbolnăvi.

Una dintre cele mai importante legi ale psihologiei spune: “Expresia verbală a iubirii, simpatiei și admirației intensifică energia vitală a celui care o ascultă. Iar cuvintele rele reduc energia ascultătorului.”

Numărul total de boli asociate cu gândurile rele continuă să crească. Pentru a le face faţă, trebuie să urmăm sfatul înțelepților antici: “Bucurați-vă de viață, indiferent cât este de grea!”

Deci, sănătatea, viața și destinul unei persoane depind direct de gândurile sale.

Te gândești la bine – așteaptă binele.

Te gândești la rău – rău vei obține.

Ceea la ce ne gândim mereu, se transformă în convingerea că acest lucru ar trebui sau poate să se întâmple. Și această credință dă naștere unui eveniment …

De aceea, gândeşte-te doar la lucruri bune, sperând doar la mai bine.

Şi niciodată nu-ţi fă griji pentru lucrurile neînsemnate! Ţine cont de două reguli ale cardiologului american Robert Eliot:

Regula 1: Nu te indispune din cauza lucrurilor neînsemnate.

Regula 2: Toate sunt lucruri neînsemnate.

 

Sursa: Relatii




Categorii